Burse - Fonduri mutuale

Mecanica Ceahlău, profit net de 1,4 mil. lei în S1/2022, dublu faţă de anul trecut, la afaceri de 22,3 mil. lei, în creştere cu 52%

Mecanica Ceahlău, profit net de 1,4 mil. lei în...

Autor: Eduard Ivanovici

10.08.2022, 00:05 337

Dintr-o regretabilă eroare din partea autorului articolului, ştirea cu privire la rezultatele financiare ale producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău a fost publicată greşit pe site-ul zf.ro. Redăm mai jos ştirea în format corect. Ne cerem scuze faţă de cititori şi investitori.

 

Producătorul de utilaje agricole Mecanica Ceahlău (simbol bursier MECF) din Piatra Neamţ a înregistrat un profit net 1,4 milioane de lei în primele şase luni ale anului, de la 687.283 de lei în aceeaşi perioadă din 2021, reprezentând o creştere de peste 100%, conform raportului financiar publicat la Bursa din Bucureşti.

Totodată, cifra de afaceri a companiei a fost de 22,3 milioane de lei, în urcare cu 52% faţă de S1/2022. La capitolul „cheltuieli operaţionale”, societatea a raportat un minus de 6,2 milioane de lei, de la o pierdere de 3,8 milioane de lei anul trecut.

Rezultatul activităţilor operaţionale a atins 1,6 milioane de lei, în urcare cu 35%.

Capitalurile proprii ale societăţii au crescut cu 6,1% la 51,5 milioane de lei, de la 48,5 milioane de lei în prima jumătate a anului precedent. În S1/2022 nu au fost distribuite dividende acţionarilor, se arată în raportul semestrial.

Din acţionariatul Mecanica Ceahlău fac parte Evergent Investments (SIF2), cu o participaţie de 73,3%, şi New Carpathian Fund, cu o deţinere de 20,2%, restul revenind altor acţionari.

Prezente pe segmentul principal al Bursei, acţiunile MECF se tranzacţionează în scădere cu 0,7% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de peste 100.000 de lei. Capitalizarea companiei este de aproape 32 de milioane de lei, conform datelor BVB. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO