Burse - Fonduri mutuale

Mecanica Fină va lista obligaţiuni de 1 milion de euro la Bursă, cu o dobândă de 3,25% pe an

Mecanica Fină va lista obligaţiuni de 1 milion de euro...

Autor: Tibi Oprea

19.12.2019, 17:38 273

Mecanica Fină (simbol bursier – MECE), producător de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigaţie, urmează să listeze obligaţiuni de 1 milion de euro la Bursa de la Bucureşti, cu o dobândă fixă de 3,25% pe an şi o scadenţă de trei ani. Decizia a fost aprobată de acţionarii companii, respectiv Mol Invest Bucureşti, acţionar majoritar cu 91%.

În raportul publicat joi la bursă nu se menţionează intermediarul tranzacţiilor.

Compania va emite 1.000 de obligaţiuni cu valoarea nominală de 1.000 de euro fiecare, cu scadenţa la trei ani şi o dobândă fixă anuală de 3,25%, plătibilă semestrial. Preţul de vânzare a obligaţiunilor va fi egal cu valoarea nominală.

Oferta poate fi încheiată cu succes prin vânzarea a minimum 50% din obligaţiunile oferite iniţial, respectiv la subscrieri totale de 500.000 de euro. Subscrierea minimă este de cel puţin 1 obligaţiune, oferta fiind adresată atât investitorilor individuali, cât şi celor instituţionali.

Acţiunile companiei se tranzacţionează în scădere cu 20% de la începutul anului, emitentul ajungând la o capitalizare de 22,2 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO