• Leu / EUR4.7600
  • Leu / GBP5.5029
  • Leu / USD4.2821
Burse - Fonduri mutuale

Mecanica Fină vrea să emită obligaţiuni corporative de maximum 5 mil. lei pentru a-şi finanţa proiectele de dezvoltare

Mecanica Fină vrea să emită obligaţiuni corporative de maximum 5 mil. lei pentru a-şi finanţa proiectele de dezvoltare

Autor: Tibi Oprea

10 oct 2019 756

Mecanică Fină (MECE), producător de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigaţie, a convocat acţionarii pentru 11 noiembrie pentru a aproba o emisiune de obligaţiuni corporative, neconvertibile, în valoare de maximum 5 mil. lei sau echivalentul în orice altă monedă, cu o scadenţă de până la 3 ani, potrivit unui anunţ la bursă.

„Societatea intenţionează să folosească fondurile obţinute în urma emiterii obligaţiunilor în vederea finanţării proiectelor de dezvoltare ale societăţii”, se arată în raport.

Brokerii de la Prime Transaction au fost aleşi pentru intermedierea ofertei publice de vânzare a obligaţiunilor sau plasamentul privat. Propunerea pentru data de înregistrare este 28 noiembrie 2019. Compania cu 22,2 mil. lei capitalizare este controlată în proporţie de 91,1% de omul de afaceri italian Sergio Mollo, prin intermediul firmei Mol Invest Bucureşti. De la începutul anului, acţiunile MECE se tranzacţionează în scădere cu 20% pe fondul unui rulaj de 4.550 lei. 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7600
Diferență: 0,1052
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2821
Diferență: 0,2388
Ieri: 4.2726
Azi: 5.5029
Diferență: -0,4505
Ieri: 5.5266
Azi: 4.3275
Diferență: 0,6349
Ieri: 4.3205