MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din România, a raportat pentru primul semestru din 2026 o cifră de afaceri consolidată de 1,74 miliarde de lei, în creştere cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi o pierdere de 34,7 milioane de lei.
Pierderea s-a adâncit de aproape trei ori faţă de cele 10,9 milioane de lei raportate în primul semestru din 2025, deşi la nivel operaţional grupul a rămas pe plus. Profitul operaţional a urcat cu 2,3%, până la 86,3 milioane de lei, însă rezultatul financiar negativ a crescut cu 26,2 milioane de lei, până la o pierdere de 109,6 milioane de lei, în principal din cauza deprecierii leului în raport cu euro, care a generat diferenţe de curs mai mari la împrumuturile grupului denominate în moneda europeană. Datoria purtătoare de dobândă a ajuns la 2,02 miliarde de lei la 30 iunie, cu 5% peste nivelul de la finalul anului trecut.
Pe baze pro forma, vânzările au fost de 1,74 miliarde de lei, iar EBITDA ajustată de 258,9 milioane de lei, ceea ce corespunde unei marje de 16,4%, în creştere faţă de anul trecut.
Cele mai bune evoluţii au venit din segmentul corporate, cu afaceri de 175,6 milioane de lei (Ă16,9%), din divizia de clinici, cu 675 milioane de lei (Ă15,1%), şi din laboratoare, cu 194,6 milioane de lei (Ă12,6%). Spitalele au avansat cu 8,3%, până la 473,9 milioane de lei, iar farmaciile cu 33,7%. În schimb, stomatologia a scăzut cu 3,9%.
„Primele şase luni ale anului confirmă evoluţia consecventă a Grupului MedLife, susţinută de creşteri pe majoritatea liniilor de business, volume robuste de pacienţi şi proiecte strategice în desfăşurare, cu impact pe termen lung, în ciuda situaţiei macroeconomice fragile şi a scăderilor pieţelor de consum”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al grupului. El a adăugat că MedLife rămâne atentă „la oportunităţile de achiziţii, de dimensiune mică şi medie, atât în ţară, cât şi în afară”.
În primul semestru, grupul a finalizat achiziţia Medstar din Cluj-Napoca, care a majorat fondul comercial cu 27,4 milioane de lei, iar în august a anunţat preluarea unei participaţii de 75% în Qualipat, companie de anatomie patologică din Timişoara şi Oradea, cu afaceri de circa 1,2 milioane de euro în 2025. Rezultatele mai includ 7,8 milioane de lei plătiţi pentru soluţionarea definitivă a unui litigiu, sumă pentru care nu fusese constituit provizion.
Acţiunile MedLife au închis şedinţa de miercuri la 11,28 lei, în scădere cu 0,18%, care duce capitalizarea companiei la 5,99 miliarde de lei.