Burse - Fonduri mutuale

Microbul speculaţiilor pe aur l-a prins şi pe cântăreţul Tudor Chirilă: Doar dacă rişti poţi spera la câştig

Microbul speculaţiilor pe aur l-a prins şi pe cântăreţul Tudor Chirilă: Doar dacă rişti poţi spera la câştig

Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, se gândeşte să revină pe bursa americană şi să participe la oferta de acţiuni în valoare de 5 miliarde de dolari derulată de Facebook

Autor: Roxana Pricop

28.02.2012, 00:08 3654

Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, susţine că a obţinut un randament de 30% investind în contracte derivate pe aur şi pe indicele american Dow Jones tranzacţionate la bursa din Sibiu, preferând să îşi asume riscuri ridicate în speranţa unor câştiguri mai mari decât cele aduse de un depozit bancar.

Artistul şi-a lichidat investiţiile în acţiuni americane şi s-a dedicat în exclusivitate plasamentelor în contracte la termen pe bursa din Sibiu care urmăresc preţul aurului şi al indicelui american Dow Jones, al celor mai importante 30 de companii profitabile din Statele Unite. Plasamentele în contracte futures, care reprezintă un pariu pe creşterea sau scăderea unei cotaţii într-un interval de timp dinainte stabilit, sunt mai riscante decât cele în acţiuni, posibilitatea de a pierde sau de a câştiga fiind amplificată de efectul de levier. De exemplu, dacă investitorul anticipează o creştere de 1% pe cotaţia aurului, el poate câştiga 25% graţie efectului de levier, dacă se înşală, pierderea este de 25%.

"Te cam plictiseşti investind doar în acţiuni. Vrei să îţi testezi «feeling»-ul de piaţă, să vezi dacă poţi înţelege şi anticipa direcţia unei cotaţii, iar contractele futures îţi dau această posibilitate. Sunt investiţii riscante, însă doar dacă îţi asumi riscuri poţi spera la câştiguri. E mai bine decât să pui banii la bancă pentru că la finalul anului poţi să ai mai puţini. Am câştigat 30% investind în derivate pe aur şi pe Dow Jones, pariind pe creşterea cotaţiilor. Le-am cumpărat în noiembrie şi le-am vândut la începutul anului. Am şi pierdut însă în trecut. Au fost momente în care am pierdut toţi banii pentru că m-am lăcomit şi nu am ştiut exact când să mă opresc", a spus Chirilă.

El le recomandă investitorilor să nu intre singuri în piaţă, ci să se consulte cu un broker înainte şi să se documenteze bine.

"Înainte de a cumpăra contracte derivate pe aur, am citit o serie de analize. Una dintre acestea vorbea despre venirea unui nou val al crizei şi m-am gândit că va fi o oportunitate să investesc în aur pentru că în astfel de momente aurul este un activ de refugiu. Apoi mi-am întrebat brokerul dacă decizia mea de cumpărare este bună sau nu", a mai spus solistul.

Tudor Chirilă şi-a început cariera de investitor în 2007 cu 5.000 de dolari, investind în acţiuni americane din sectorul tehnologic precum Google şi Yahoo!. Acum el se gândeşte să revină pe piaţa americană şi să participe la oferta publică iniţială (IPO) de acţiuni în valoare de 5 miliarde de dolari derulată de Facebook.

"Nu mai am nicio acţiune americană în portofoliu, însă sunt interesat de Facebook. Aş vrea să particip la IPO şi să cumpăr acţiuni. Cred că după listare acţiunile Facebook vor creşte. Spre deosebire de alte reţele de socializare, Facebook şi-a consolidat poziţia ca instrument de marketing. Cred că acţiunile Facebook au potenţial să crească la fel ca şi cele Google", a continuat el.

Câteva zeci de români şi-au întrebat brokerii despre potenţialul acţiunilor Facebook. Deşi oferta are loc peste Ocean, românii pot subscrie la această ofertă. Procedura de subscriere la ofertă nu este deloc uşoară, iar şansele pentru un român de a deveni acţionar la Facebook la finalul ofertei sunt destul de mici, pentru că băncile de investiţii care intermediază oferta alocă discreţionar acţiunile şi nu în funcţie de sumele subscrise de investitori.

Chirilă a investit şi pe bursa de la Bucureşti. Singura investiţie făcută de artist în acţiuni româneşti a fost cea în acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), principalul operator bursier de pe piaţa locală de capital. El a devenit acţionar al operatorului de piaţă în iulie 2009, când a cumpărat un pachet de 14.540 de acţiuni BVB, la un preţ de 25 lei/titlu. După o lună şi jumătate, în septembrie 2009, el le-a scos la vânzare cerând un preţ de 31 lei/titlu, mai mare cu 24% decât preţul de achiziţie. Astfel, artistul a obţinut un profit de 100.000 lei din vânzarea acţiunilor BVB.

Precizare: În versiunea publicată iniţial a apărut informaţia eronată potrivit căreia Cristian Sima este brokerul cu care se sfătuieşte Tudor Chirilă. Acest lucru era valabil în trecut, înainte ca Sima să preia conducerea Sibex.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO