Acţionarii transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaş (TGN), companie controlată în proporţie de 58,5% de Ministerul Finanţelor, au aprobat ieri planul de administrare pentru următorii patru ani propus de noul consiliu de administraţie al companiei, ales în acest an conform Ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile de stat.
Acţionarii Transgaz au aprobat şi contractul de mandat care va fi încheiat cu membrii consiliului de administraţie, dar nu în forma propusă de consiliul de administraţie, ci cu o serie de amendamente aduse de Ministerul Finanţelor.
Principalele amendamente vizează nivelul remuneraţiilor fixe şi al bonusurilor pe care le vor încasa administratorii şi directorul general al Transgaz în următorii patru ani, care au fost reduse semnificativ faţă de propunerile iniţiale ale administratorilor.
Astfel, directorul general al Transgaz, Petru Văduva, nu va mai încasa un salariu fix de 10.000 de euro (brut) pe lună, cum se prevedea în forma iniţială a contractului de mandat, ci un salariu echivalent cu şase salarii medii brute pe ramura de activitate, care reprezintă circa 6.000 de euro (brut) pe lună.
În cazul administratorilor neexecutivi, salariul lunar va fi de circa 1.000 de euro (brut), faţă de 2.000 de euro cât propuneau aceştia.
De asemenea, Ministerul Finanţelor a ajustat şi bonusurile pe care le vor primi directorul general şi administratorii Transgaz. În draftul iniţial al contractului de mandat se prevedeau bonusuri de 60.000 de euro (brut) pe an pentru directorul general şi de 12.000 de euro brut pentru membrii CA, condiţionate de îndeplinirea a şapte criterii de performanţă.
Ministerul Finanţelor a redus criteriile de acordare a bonusurilor la trei, respectiv realizarea nivelului profitului operaţional EBITDA asumat în planul de administrare, depăşirea nivelului investiţiilor anuale programate şi reducerea cheltuielilor de exploatare (fără amortizare), de asemenea faţă de nivelul programat.
Astfel, bonusul pentru realizarea nivelului EBITDA va fi de 40.000 de euro brut pe an pentru directorul general, de 10.000 de euro pentru preşedintele CA şi de 8.000 de euro pentru administratorii neexecutivi. În planul de administrare este prevăzut ca EBITDA să crească de la 589 mil. lei în 2013 la 713 mil. lei în 2017.
De asemenea, administratorii şi directorul general al Transgaz îşi vor mai împărţi la final de an o sumă egală cu 3% din depăşirea planului de investiţii pentru anul respectiv (investiţii realizate – investiţii asumate) şi încă 3% din reducerea cheltuielilor de exploatare realizată în anul respectiv. Directorul general va lua 54% din aceste bonusuri, iar ceilalţi patru membri ai CA îşi vor împărţi restul.
„Nu mai dăm bonusuri pentru îndeplinirea unor angajamente asumate, ci numai pentru performanţă suplimentară. Avem benchmark-uri aprobate de acţionari şi vom recompensa numai depăşirile acestor performanţe, care se traduc prin dividende mai mari la buget sau prin resurse financiare proprii suplimentare care să scutească compania de împrumuturi“, a declarat Remus Vulpescu, şef de cabinet în Ministerul Finanţelor, care se ocupă în mod direct de Transgaz şi Transelectrica.
„Mai important decât contractul de mandat, în opinia mea, este că la Transgaz planul de administrare a fost aprobat în unanimitate de acţionari, ceea ce arată că statul şi acţionarii minoritari au o viziune comună privind dezvoltarea companiei“, a mai spus Vulpescu.
Transgaz este una dintre cele mai profitabile companii de stat. Compania a avut anul trecut un profit net de 329 mil. lei la afaceri de 1,328 mld. lei. Până în 2017, compania îşi propune, prin planul de administrare, să ajungă la afaceri de 1,8 mld. lei şi la un profit net de 440 mil. lei.
Principalul acţionar minoritar al Transgaz este Fondul Proprietatea, cu 15% din acţiuni. Compania are o capitalizare de 2,19 mld. lei (490 mil. euro).
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.09.2013