Burse - Fonduri mutuale

MSCI anunţă pe 12 mai ce schimbări face la indicele pieţelor de frontieră

MSCI anunţă pe 12 mai ce schimbări face la indicele...

Autor: Roxana Pricop

08.05.2015, 00:03 224
Firma americană MSCI, printre cei mai mari furnizori de indici de acţiuni la nivel mondial, va anunţa pe 12 mai rezultatele revizuirii semi-anuale a indicilor. Pe lista de indici supuşi revizuirii se află şi indicele pieţelor de frontieră din care face parte şi România.

Anunţul va fi făcut pe 12 mai la ora 11.00 pm/ora de vară a Europei Centrale, echivalentul orei 10.00 pm în România.

Obiectivul bursei de la Bucureşti este să obţină din partea MSCI o promovare pe lista scurtă în vederea upgrade-ului la statutul de piaţă emergentă. O promovare în liga pieţelor emer­gente ar putea aduce pe piaţa locală capitaluri de peste un miliard de euro, iar rulajele zilnice cu acţiuni s-a putea dubla până la peste

20 mil. euro. Însă şansele ca bursa de la Bucureşti să intre pe lista scurtă în luna mai a acestui an sunt destul de reduse, pentru că piaţa locală de capital nu îndeplineşte încă criteriile de lichiditate cerute de standardele MSCI.

Pentru a intra pe lista scurtă piaţa locală are nevoie de trei companii care să aibă în acelaşi timp o capitalizare mai mare de 1,26 miliarde de dolari, free-float de 630 milioane de dolari şi lichiditate relativă de peste 15%. În prezent, Romgaz şi Petrom îndeplinesc cumulativ cele trei criterii, dar mai e nevoie de încă o companie. Cea de-a treia companie ar putea fi Banca Transilvania, care are acum capitalizare de peste 1,3 miliarde de dolari, un free-float de peste un miliard de dolari şi o lichiditate relativă de circa 9%. Banca Transilvania ar mai avea de lucrat la indicele de lichiditate relativ de minimum 15% impus de MSCI.

În cazul în care bursa de la Bucureşti nu prinde lista scurtă în acest an, speranţele se reiau pentru 2016, iar promovarea se mai amână. De precizat că MSCI ia în considerare pieţele pentru un upgrade doar dacă schimbarea în statut va fi ireversibilă.

Dacă bursa de la Bucureşti intră pe lista scurtă a MSCI, atunci upgradarea efectivă mai durează doi sau trei ani. După anunţarea listei scurte, timp de un an, MSCI supune această listă dezbaterii investitorilor, fondurilor de investiţii, fondurilor de pensii, consultanţilor, reglemen­tatorilor care până în iunie anul viitor decid dacă piaţa trebuie sau nu upgradată. În iunie anul viitor, dacă investitorii îşi dau acordul, MSCI anunţă că piaţa va fi upgradată şi peste încă un an upgradarea are loc efectiv.

Bursa de la Bucureşti a supraperformat în acest an indicelui MSCI al pieţelor de frontieră. Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a crescut cu 6,7% în acest an, faţă de un plus de 1% al indicelui pieţelor de frontieră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO