Oana Petrescu, CEO al companiei de transport aerian Blue Air, controlată de Teodor Cristian Rada, spune că anul acesta principala ţintă a companiei a fost revenirea pe profit, urmând ca în toamna anului viitor să împrumute de pe bursă 50-60 mil. euro prin listarea de obligaţiuni pentru investiţii. Suma ar urma să susţină revenirea pe creştere a companiei, care a trecut anul acesta printr-o serie de schimbări menite să readucă Blue Air pe profit şi să o facă mai atractivă pentru investitori.
Ea spune că Blue Air ia în calcul listarea la bursă în 3-4 ani. Decizia vine după ce anul acesta grupul german de logistică Zeitfracht a preluat 10% din acţiunile companiei.
„După această ajustare a businessului urmează creşterea. Piaţa românească va continua să crească. Ne aşteptăm ca piaţa de transport aerian de pasageri să crească cu 8-10% pe an, în funcţie bineînţeles de evoluţia situaţiei economice. În plus, pasagerii noştri călătoresc din ce în ce mai mult. Ne dorim să ajungem din nou la 30 de avioane în 2-3 ani, ceea ce ne dă posibilitatea să acoperim toate destinaţiile importante pentru pasagerii noştri. Dar nu vrem să facem asta fără a avea un business sustenabil şi fără finanţare corectă“, a spus Oana Petrescu într-un interviu acordat ZF.