Burse - Fonduri mutuale

Noi etape în criza Evergrande: Acţiunile companiilor imobiliare chinezeşti continuă să scadă, la o zi după ce sectorul de real estate a primit o serie slabă de ratinguri

Noi etape în criza Evergrande: Acţiunile companiilor imobiliare chinezeşti continuă să scadă, la o zi după ce sectorul de real estate a primit o serie slabă de ratinguri

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

14.10.2021, 11:35 391

Acţiunile firmelor de real estate din China au continuat să înregistreze scăderi joi, 14 octombrie, în contextul în care investitorii se tem cu privire la situaţia dezvoltatorilor imobiliari, declanşată de prăbuşirea Evergrande. Evoluţiile vin la o zi după ce sectorul a primit o nouă serie de ratinguri slabe, scrie Reuters.

Evergrande, care are datorii de 330 de miliarde de dolari şi 1.300 de proiecte de real estate în peste 280 de oraşe, a ratat săptămâna aceasta plata unei a treia runde de obligaţiuni, alimentând fricile investitorilor.

Cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, care a încercat să îşi vândă din active pentru a strânge fonduri, părea să facă progrese în acest sens. Astăzi, producătorul de mobilă Qumei Home Furnishings Group a anunţat că va cumpăra participaţia de 40% a Evergrande din cadrul unui joint venture în care este implicată compania, suma ajungând la 11,2 milioane de dolari (72 de milioane de yuani).

Recent, mai mulţi dezvoltatori imobiliari din China au semnalat că pot demara procedurile de default, iar riscurile tot mai mari cu care se confruntă industria au determinat agenţia de rating S&P Global să îşi actualizeze în scădere ratingurile pentru două dintre cele mai mari firme prezente în sector: E-house şi Greenland Holdings, care a construit unele dintre cele mai înalte turnuri rezidenţiale din lume.

Evergrande pedepseşte şase executivi care au încasat banii generaţi de produsele de investiţii ale companiei

În plus, noile date arată că preţurile din fabricile chineze au crescut în septembrie în cel mai accelerat ritm din istorie din cauza preţurilor materiilor prime.

Zhiwei Zhang, chief economist al Pinpoint Asset Management, spune că presiunile exercitate constant de inflaţie ar putea limita perspectivele oricărei reduceri a politicilor monetare.

„Totuşi, cea mai importantă politică din sectorul imobiliar nu este cea monetară, ci reglementările cu privire la leverage (efect de levier – n.r.) şi creditele acordate de bănci dezvoltatorilor şi cumpărătorilor de locuinţe. Aşadar, consider că guvernul încă are opţiunea de a relaxa aceste politici pentru a ajuta sectorul imobiliar. Marea întrebare este dacă va fi dispus să facă asta. Până acum, atitudinea autorităţilor a fost destul de fermă.”

Joi, un indice care monitorizează acţiunile dezvoltatorilor imobiliari din China a scăzut cu 3%, iar indicele CSI300 al blue-chip-urilor s-a depreciat cu 0,3%. Acţiunile companiile de real estate au înregistrat anul acesta un minus de 19%, prin comparaţie cu un declin de 5,5% pentru CSI300.

 
AFACERI DE LA ZERO