Burse - Fonduri mutuale

Noiembrie 2020, lună de vis pentru investitorii de la Bursă: creştere de 9,1% prin BET, cea mai bună lună din februarie 2019 încoace. Pentru a reveni la valoarea de la începutul anului 2020 şi să depăşească astfel criza, indicele principal BET are nevoie să se aprecieze cu aproape 7%, adică să câştige aproape 700 de puncte

Finanţe personale

Noiembrie 2020, lună de vis pentru investitorii de la...

Autor: Liviu Popescu

05.12.2020, 21:57 542

Cu o creştere de 9,12% pentru indicele principal BET în noiembrie 2020, bursa românească a încheiat cea mai bună lună din ultimii aproape doi ani, în contextul în care aprecierile indicilor de pe plan extern, determinate în mare parte de informaţiile cu privire la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva COVID-19, s-au reflectat şi la Bucureşti.

Astfel, indicele principal BET, cel care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 17 acţiuni de la bursa românească a urcat pe parcursul lunii noiembrie cu aproape 780 de puncte, de la 8.510 de puncte la 9.286 de puncte. Peste Ocean, indicele Dow Jones tocmai a încheiat cea mai bună lună din 1987 încoace, cu o apreciere de 12%.

Dar creşterea din noiembrie de pe burse a venit ca urmare a unor anunţuri de dezvoltare a vaccinurilor împotriva Covid-19, deci cu alte cuvinte fără date economice concrete pentru revenirea economică, fiind mai degrabă o euforie a investitorilor şi un prim semnal că lucrurile vor reveni la normalitate. Aşadar cum va fi decembrie dar şi începutul de 2021?

„În continuare văd două scenarii: ori vom continua să înregistram creşteri de mai mică amploare şi investorii vor ignora complet datele proaste din economie şi vor privi spre viitor mizând pe o revenire economică mai probabilă începând cu trimestrul II din 2021, ori vom avea parte de multă volatilitate, respectiv perioade cu creşteri pe ştirile legate de apropierea distribuţiei vaccinului şi scăderi din cauza rezultelor mai slabe raportate de companii şi indicatorii macroeconomici dar şi legate de noi restricţii“, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management.

Pentru a reveni la valoarea de la începutul anului 2020, indicele principal BET are nevoie să se aprecieze cu aproape 7%, adică să câştige aproape 700 de puncte.

De asemenea pe parcursul lunii noiembrie s-a desfăşurat şi oferta de titluri de stat Fidelis, prin care statul român a atras 2,7 miliarde de lei de la investitorii persoane fizice, atât prin intermediul brokerilor de la bursa românească cât şi printr-un sindicat format din cele mai mari bănci din România. Listarea acestor titluri de stat, pentru care Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă şi de 4% pe an, ar urma să aibă loc pe 7 decembrie 2020, ceea ce va majora lichiditatea la bursa locală, dar ar putea atrage şi noi investitori în acţiuni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO