Cu aproape 2% creştea indicele de referinţă BET cu două ore înainte de închiderea şedinţei de tranzacţionare de vineri de la Bursa de Valori Bucureşti, marcând astfel un nou maxim intra-day de aproximativ 29.500 de puncte, conform datelor BVB.
Un nou record a bifat şi Romgaz, care a ajuns în premieră la o capitalizare de 50 de miliarde de lei, după un plus de 3%. MedLife urca între timp cu 5,3%, Premier Energy cu 2,9%, iar Hidroelectrica se aprecia cu 2,5%.
Dinamica indicelui din ultima săptămână ajunge la 1%, în contextul în care BET a pierdut cumulat circa 1.000 de puncte în sesiunile din 20 şi 21 aprilie pe fondul tensiunilor din coaliţia de guvernare. Evoluţia de la început de an constă într-un avans de 21%, unul dintre cele mai ridicate randamente din regiune.
„Avem o revenire relativ rapidă a optimismului, care ne arată că scăderile nu au fost percepute ca o schimbare de trend, ci mai degrabă ca un zgomot şi o testare a unor niveluri care au continuat să confirme existenţa cererii şi a apetitului din partea investitorilor”, spune Liviu Arnăutu, preşedinte al administratorului de active Atlas Asset Management”, pentru ZF.
România se află într-o nouă fază de instabilitate politică, după ce PSD a decis retragerea sprijinului pentru prim-ministrul Ilie Bolojan în urma tensiunilor din coaliţie privind politicile fiscale. Premierul a respins criticile şi a transmis că nu ia în calcul demisia; în acest context, social-democraţii discută retragerea miniştrilor din Guvern, iar în Parlament este posibilă depunerea unei moţiuni de cenzură.
„După părerea mea, un scenariu negativ nu este în totalitate inclus în preţuri şi orice ştire negativă ar putea aduce noi episoade de volatilitate”, adaugă Liviu Arnăutu.
Indicele paneuropean Stoxx 600 cobora între timp 0,5%, la fel şi indicele britanic FTSE 100. CAC 40 pierdea 0,8% la Paris, iar FTSE-MIB scădea cu 0,7% la Milano şi, de altfel, toate pieţele dezvoltate din vestul continentului erau pe roşu la ora publicării ştirii, potrivit MarketWatch.