• Leu / EUR5.2424
  • Leu / GBP6.1368
  • Leu / USD4.5444
Burse - Fonduri mutuale

Nou maxim la Bursă, după o creştere de peste 2% pe BET şi aprecieri puternice pentru Banca Transilvania, OMV Petrom şi Premier Energy. Digi intră în topul lichidităţii în ziua listării filialei spaniole

Nou maxim la Bursă, după o creştere de peste 2% pe BET...

Autor: Eduard Ivanovici

16.07.2026, 18:19 1534

Bursa de Valori Bucureşti a bifat pe 16 iulie un nou maxim istoric prin prisma indicelui de referinţă BET, trecut în premieră de 35.000 de puncte, după un avans de 2,4%.

BET-FI, care include fostele SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,8%, iar BET-EF, unde sunt prezente companii de energie, utilităţi şi domeniul financiar, s-a apreciat cu 2,6%.

De remarcat dispersia bună a lichidităţii de astăzi, cu patru companii care au depăşit pragul de 25 mil. lei: MedLife (25,3 mil. lei), Romgaz (29 mil. lei), Digi Communications (30,3 mil. lei) şi Banca Transilvania (38 mil. lei). Rulajul pieţei principale de acţiuni a însumat 172 mil. lei.

Te-ar putea interesa și:

Titlurile operatorului de telecomunicaţii au închis ziua pe zero, într-o sesiune marcată de listarea din Spania a filialei Digi Spain. O nouă listare a avut loc astăzi şi la BVB, unde acţiunile Graffiti Plus au debutat pe piaţa AeRO cu o creştere de două cifre.

Printre dinamicile notabile de joi se află Premier Energy (6%), Aquila Part Prod (5,2%), Banca Transilvania (4,8%), Transelectrica (4,8%), OMV Petrom (4,4%), Romgaz (3,7%), Electrica (2,9%) şi TeraPlast Bistriţa (2%), potrivit datelor bvb.ro.

BET-NG, indicele companiilor de energie şi utilităţi, înregistrează cel mai bun randament din rândul indicilor de la BVB în ultimul an, cu aproape 90% pe plus.

Din structura BET, performerul aceleiaşi perioade este Premier Energy (184%), urmat de Transgaz (169%), Electrica (168%), Digi (120%), Romgaz (116%) şi Electrica (104%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 19:21
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2424
Diferență: -0,0934
Ieri: 5.2424
Azi: 4.5444
Diferență: -0,3312
Ieri: 4.5444
Azi: 6.1368
Diferență: 0,0587
Ieri: 6.1368