Burse - Fonduri mutuale

Noua tendinţă la Bursă: Mai întâi companiile „testează“ piaţa prin plasamente private şi ulterior se listează. De ce fac asta?

Mihai Chişu, broker: Adesea companiile iau un prim contact cu piaţa de capital din poziţia de emitenţi de obligaţiuni. Astfel îşi satisfac nevoile de finanţare şi parcurg totodată primii paşi în comunicarea cu mediul investiţional şi deschiderea faţă de noi investitori.

Galerie foto

Autor: Tibi Oprea

16.10.2019, 13:30 361

Norofert, Raiko Transilvania, Artprint şi Holde Agri Invest sunt companii care au ales să organizeze plasamente private înainte de a se lista printr-o ofertă publică (IPO).

Primele nouă luni ale anului 2019 au adus o singură ofertă publică de vânzare de acţiuni (IPO) la Bursa de la Bucureşti, cea a producă­torului şi furnizorului de telefoane şi gadgeturi iHunt Ploieşti (HUNT), dar şi câteva emisiuni de obligaţiuni şi plasa­mente private care preced intrarea la tranzacţionare a companiilor pe Bursa românească.

Astfel, Norofert, producător de îngrăşăminte organice, Raiko Transil­vania, producător de sisteme pluviale, Artprint, prima tipografie privată de după 1990 şi Holde Agri Invest, com­panie care operează terenuri agricole, sunt societăţi care intenţionează să se listeze pe Bursă prin oferte publice de vânzare de acţiuni, dar care anterior listării au apelat la obligaţiuni sau plasamente private ca formă de finanţare pentru a „testa“ piaţa de capital locală şi a stabili o punte de comunicare cu mediul investiţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO