• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Burse - Fonduri mutuale

Nuclearelectrica vrea să finalizeze în acest an negocierile cu China General Nuclear Power Corporation pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi să înfiinţeze în 2019 o nouă companie de proiect pentru această investiţie

Nuclearelectrica vrea să finalizeze în acest an negocierile cu China General Nuclear Power Corporation pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi să înfiinţeze în 2019 o nouă companie de proiect pentru această investiţie

Autor: Roxana Rosu

18 iul 2018 356

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, are în vedere finalizarea negocierilor cu China General Nuclear Power Corporation (CGN) până la finele acestui an şi înfiinţarea anul viitor a unei noi companii de proiect pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4.

Astfel, acţionarii Nuclearelectrica, companie la care statul are 82,5%, vor discuta la adunarea generală din  22 august aprobarea formei revizuite a Strategiei de continuare a Proiectului de la Cernavodă şi mandatarea Consiliului de Administratie sa stabileasca termenii de continuare a negocierilor pentru infiintarea unei societati mixte de proiect (JVCo) cu CGN, care va fuziona ulterior cu EnergoNuclear.

Dezvoltarea de noi unităţi nucleare în România se află în discuţie încă din 2003. Unităţile 3 şi 4 se află în conservare din 1992. Rata totală de finalizare este de 15% la Unitatea 3 şi de 14% la Unitatea 4, constând în lucrări civile la clădirea reactorului, clădirea turbinei şi clădirea de servicii.

EnergoNuclear SA a fost înfiinţată în 2009, tot pentru proiectul de la Cernavodă, având capital public-privat.

China General Nuclear Power Corporation a fost înfiinţată în 1994 şi este cel mai mare producător chinez de energie nucleară, având în operare 11 reactoare.

 

Tot la adunarea generală din august, acţionarii SNN vor fi informaţi cu privire la rezultatul unei analize comparative între instalarea unei linii de procesare pulbere la fabrica de combustibil nuclear FCN Piteşti şi preluarea unei linii de acest tip de la Compania Naţională a Uraniului (CNU) Sucursala Feldioara. În acest sens, CA va realiza o analiză de tip due dilligence (tehnic, mediu, financiar, juridic) pentru eventuala preluare a liniei de procesare de la CNU Sucursala Feldioara.

 “Revizuirea strategiei aprobate in anul 2014 in sensul accelerarii prin asigurarea fluidizarii proceselor si stabilirea clara a atributiilor, asadar cu eliminarea unor intarzieri cauzate de lantul procesual complex, dar si in sensul reducerii de costuri asociate este un avantaj pentru derularea coerenta si la timp a proiectului Unitatilor 3 si 4. Proiectul Unitatilor 3 si 4 este unul strategic pentru România pe termen lung, necesitatea acestuia fiind evidentă dincolo de orizontul anilor 2025, asadar orice masura care vine sa faciliteze parcurgerea unor etape  complexe prin natura lor este un pas inainte in realizarea proiectului” , a declarat Cosmin Ghiţă, CEO SNN.

Strategia de continuare a Proiectului Unitatilor 3 si 4 a fost lansată de Guvern in 2014 si aprobata de acţionarii SNN in august 2014. Strategia prevedea organizarea unei proceduri de selectie de investitori şi infiintarea unei companii de proiect (“JVCo”) intre SNN si investitorul privat selectat, cu o durata de 2 ani, in vederea reverificarii fezabilitatii proiectului, determinarii structurii de finantare si adoptarii deciziei finale de investitii.

Conform Strategiei, noua companie de proiect este premergatoare unei societati de tip IPP (producator independent de energie) al carei scop este implementarea proiectului.

În urma selectiei, China General Nuclear Power Corporation (“CGN”) a fost declarat investitor selectat.

”In prezent, se deruleaza ultima etapa a acestei proceduri de selectie, si anume negocierea cu CGN a Acordului Investitorilor si Actului Constitutiv ale noii companii de proiect, finalizarea acestei etape, implicit a intregii proceduri de selectie, fiind reprezentata de semnarea Documentelor Investitiei mentionate anterior”, se mai precizează în comunictul SNN.

Nuclearelectrica a raportat pentru 2017 un profit net de 303 mil. lei, plus 172% faţă de anul precedent, şi venituri în creştere cu 15%, la 1,9 mld. lei. Motivul principal al creşterilor a fost dat de veniturile mai mari din activitatea de bază, adică vânzarea energiei electrice, dar şi de creşterea puternică a preţului mediu al energiei electrice.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007