• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Burse - Fonduri mutuale

Nusco, dezvoltator imobiliar cu obligaţiuni listate la Bursă, a contractat o finanţare de 21 mil. euro de la Exim Banca Românească

Nusco, dezvoltator imobiliar cu obligaţiuni listate la...

Autor: Eduard Ivanovici

02.09.2026, 18:11 200

Nusco Imobiliara, companie românească din domeniul imobiliar care dezvoltă locuinţe, birouri, spaţii comerciale şi hoteluri, a informat miercuri piaţa de capital cu privire la încheierea unui contract de finanţare cu Exim Banca Românească în valoare de maximum 21,4 milioane de euro, cu o maturitate de 10 ani de la data acordării.

Fondurile vor fi direcţionate către refinanţarea creditelor pe care compania le avea în sold la data de 31 august 2026 la Banca Transilvania, precum şi pentru finanţarea activităţilor de investiţii imobiliare, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

 

Compania a listat la finele anului trecut la BVB o emisiune de obligaţiuni corporative, garantate, în valoare de 25 milioane de lei, sub simbolul NUSCO28. Plasamentul privat s-a derulat în perioada decembrie 2024 –ianuarie 2025.

Te-ar putea interesa și:

Portofoliul grupului Nusco include în prezent mai multe proiecte majore aflate în dezvoltare, printre care complexul de vile premium Nusco Green Homes din zona de nord a Capitalei şi ansamblul Nusco City, care va integra pe lângă zona rezidenţială şi un hotel Hyatt Dual Brand, un spital Medicana, precum şi o unitate de învăţământ Little London.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216