Burse - Fonduri mutuale

Obligaţiunile corporative din Europa, lovite de cel mai puternic selloff din ultimele două decenii. Inflaţia şi recesiunea, pe buzele tuturor investitorilor

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

12.05.2022, 12:11 267

Bondurile corporate din Europa se confruntă cu cea mai accentuată scădere consemnată până în prezent, în condiţiile în care fricile cu privire la nivelul ridicat al inflaţiei şi riscurile prezentate de recesiune au determinat tot mai mulţi investitori să părăsească piaţa.

Obligaţiunile emise de companii bine cotate în zona euro au pierdut peste 10 procente de la maximul atins în urmă cu nouă luni, marcând astfel cel mai grav declin de cel puţin 22 de ani pentru o clasă de active care, în general, aduce randamente mai sigure decât pieţele de acţiuni, conform indicelui Ice Data Services, citat de publicaţia britanică Financial Times.

Acţiunile şi obligaţiunile americane scad într-un ritm nemaivăzut de câteva decenii. Investitorii, în căutare de soluţii

Dinamica a venit, în mare parte, pe fondul estimărilor conform cărora Banca Centrală Europeană va urma exemplul Rezervei Federale din SUA şi va majora mai agresiv ratele dobânzilor pentru a combate în acest sens inflaţia. Christine Lagarde, şeful BCE, a semnalat ieri că instituţia va majora dobânda de referinţă în luna iulie.

Declaraţia a lovit puternic piaţa bondurilor. Aşa-numitul spread oferit de obligaţiunile corporative – un randament suplimentar oferit, prin comparaţie, cu bondurile guvernamentale – a început, de asemenea, să se adâncească, indicând că investitorii se tem cu privire la faptul că o încetinire economică ar putea afecta abilitatea companiilor de a-şi acoperi datoriile.

Potrivit indicelui Ice Data, randamentul total al obligaţiunilor europene de tip „junk” a scăzut cu 10%  în 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO