• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Burse - Fonduri mutuale

Oferta de cumpărare a grupului Telecom Italia de către gigantul american KKR ar putea fi contestată de Vivendi, principalul acţionar al companiei italiene, ale cărei datorii ajung la 22,5 mld. euro

Oferta de cumpărare a grupului Telecom Italia de către gigantul american KKR ar putea fi contestată de Vivendi, principalul acţionar al companiei italiene, ale cărei datorii ajung la 22,5 mld. euro

Acţiunile societăţii italiene s-au depreciat cu 92% de la maximul atins în februarie 2000

Autor: Eduard Ivanovici

22.11.2021, 12:36 245

Compania franceză de media Vivendi (simbol bursier VIV) se va opune, cel mai probabil, ofertei de 10,8 miliarde de euro pe care  gigantul american de private equity KKR & Co (KKR) a lansat-o pentru Telecom Italia (TIT), într-o perioadă marcată de potenţiale schimbări în cadrul managementului de top al operatorului italian de telefonie, relatează Bloomberg.

Oferta KKR ar transforma Telecom Italia în companie privată, cumpărându-o în schimbul sumei de 33 de miliarde de euro. Grupul italian are datorii de 22,5 miliarde de euro.

Vivendi, cel mai mare acţionar al Telecom Italia, nu pare să susţină mutarea efectuată de KKR, întrucât consideră că oferta subestimează valoarea companiei, conform unor persoane familiare cu situaţia, citate de publicaţia americană. De asemenea, firma cu sediul în Paris va fi nevoită să analizeze motivele din spatele licitaţiei şi să stabilească dacă grupul din SUA a fost introdus de CEO-ul Luigi Gubitosi, care se confruntă cu o piaţă domestică ale cărei condiţii continuă să se deterioreze.

Eforturile întreprinse de Gubitosi pentru a stimula serviciile premium nu au reuşit să oprească declinul acţiunilor Telecom Italia şi au generat tot mai multe presiuni din partea Vivendi privind accelerarea planurilor de redresare, în contextul în care grupul italian a emis săptămâna trecută o avertizare cu privire la profituri.

Acţiunile Telecom Italia creşteau cu 25% luni la 12:00, ora României, după ştirile privind preluarea de către KKR. Bondurile companiei au scăzut semnificativ, obligaţiunile cu maturitate în mai 2026 înregistrând un declin de 3,3 cenţi până la 103,5 cenţi, cel mai slab nivel din mai 2020.

Comitetul intern de nominalizare al societăţii italiene a angajat grupul de cercetare Spencer Stuart pentru a căuta potenţiali candidaţi care ar putea să îi înlocuiască pe Gubitosi şi alţi manageri de top ai Telecom Italia, în ideea de a crea un plan puternic de succesiune care ar mulţumi toţi acţionarii, incluzând aici şi Vivendi.

De la maximul atins în februarie 2000, acţiunile TIT s-au depreciat cu 92%, iar declinul ajunge la aproape 40% în ultimii cinci ani, Telecom Italia devenind recent cea mai slab performantă companie inclusă în indicele FTSE MIB al Bursei din Milano.

Participaţia companiei franceze în Telecom Italia a fost achiziţionată la un preţ mediu de 1,03 euro per acţiune, de peste două ori mai mare faţă de nivelul actual al acţiunilor.

Premierul italian Mario Draghi a spus că interesul arătat de KKR constituie „veşti bune” pentru ţără, însă a notat că piaţa va decide, într-un final, calitatea ofertei. KKR are o capitalizare de 67 de miliarde de dolari, de aproape şapte ori peste valoarea de piaţă a TIT.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048