• Leu / EUR4.7791
  • Leu / GBP5.6655
  • Leu / USD4.2931
Burse - Fonduri mutuale

​Oil Terminal sare cu 15% la bursă, la maximul acestui an, ca urmare a intenţiei fondului american de investiţii Amerocap de a investi în companie

​Oil Terminal sare cu 15% la bursă, la maximul acestui an, ca urmare a intenţiei fondului american de investiţii Amerocap de a investi în companie

Autor: Tibi Oprea

01.07.2019, 13:12 418

Acţiunile Oil Terminal (OIL), cel mai mare terminal din România pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice, se tranzacţionează luni la bursă în creştere cu până la 15%, respectiv maximul acestui an, în contextul în care fondul american de investiţii Amerocap şi-a exprimat interesul de a investi în compania controlată de statul român. Astfel, investitorii au tranzacţionat până la ora 13.00 acţiuni în valoare de 501.530 lei, la preţul de 0,1805 lei pe acţiune.

Compania a convocat acţionarii pentru data de 5 iulie 2019 pentru a le face cunoscută intenţia Amerocap de a investi în societatea cu o capitalizare de 91,4 mil. lei, însă nu oferă mai multe detalii pe acest subiect, cum ar fi valoarea sau natura investiţiei şi orizontul de timp. Reacţia la bursă a fost însă pozitivă.

În luna mai a acestui an, americanii de la Amerocap au sprijinit Chimcomplex Borzeşti în preluarea unor active de la fostul combinat chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, compania devenind astfel cel mai mare exportator al României.

De la începutul anului, acţiunile Oil Terminal se tranzacţionează în creştere cu 6,08%, pe fondul unui rulaj în valoare de 1,4 mil. lei. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează plus 19,3% în aceeaşi perioadă.

Compania Oil Terminal este controlată de statul român prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 59,6%, în timp ce Sebastian Valentin Dumitrescu deţine 15,6% din capital.

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7791
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7794
Azi: 4.2931
Diferență: -0,4475
Ieri: 4.3124
Azi: 5.6655
Diferență: -0,1058
Ieri: 5.6715
Azi: 4.3703
Diferență: -0,1873
Ieri: 4.3785