Burse - Fonduri mutuale

Olandezii de la Palmer Capital au vândut 1% din Prebet

Olandezii de la Palmer Capital au vândut 1% din Prebet

Autor: Ştefan Deleanu, Roxana Pricop

25.02.2016, 00:04 213

Fondul olandez de investiţii Palmer Capital Emerging Europe Equity a vândut circa 1% din capitalul producătorului de prefabricate din beton Prebet Aiud (PREB) prin două tranzacţii încheiate în şedinţele de luni şi marţi, pentru o sumă totală de circa 100.000 de lei. Acestea sunt primele vânzări de acţiuni Prebet pe care le face fondul în acest an, după ce în 2015 a vândut mai multe pachete de acţiuni.

Tranzacţiile de vânzare s-au încheiat la un preţ de 0,23 lei/unitate. Pe bursă nu au fost raportaţi cumpărătorii acţiunilor. În şedinţa de miercuri, acţiunile Prebet au raportat un plus de 4,3% până la o cotaţie de 0,24 lei/unitate. Compania Prebet Aiud a revenit în anul 2015 pe profit, marcând un rezultat net de 785.176 lei, după ce în anul 2014 a înregistrat piederi de 327.111 lei.

Revenirea a avut loc în contextul în care veniturile din exploatare ale companiei au avansat anul trecut cu 16% până la 26,7 milioane de lei, iar avansul cheltuielilor a fost mai mic, de circa 9%, până la

25,7 milioane de lei. Compania nu a mai distribuit dividende din anul 2013. În momentul de faţă compania Prebet Aiud are o capitalizare bursieră de aproape 11 milioane de lei. Cei mai mari acţionari ai Prebet sunt Liviu Hagea, preşedintele companiei, cu o deţinere de 30,8% din capital, Asociaţia Salariaţilor deţine 15%, restul de 54% din companie fiind deţinut de către investitorii pe bursă.

În toamna anului trecut, compania s-a transferat de pe piaţa RASDAQ pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti, în contextul desfiinţării pieţei RASDAQ. Prebet Aiud valora pe bursă 68 milioane de lei înaintea transferului la cota bursei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO