Burse - Fonduri mutuale

Oltchim revine azi la tranzacţionare pe bursă

Oltchim revine azi la tranzacţionare pe bursă

Autor: Roxana Pricop

30.09.2015, 00:04 497
Acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) reintră azi, 30 septembrie, la tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti după mai bine de doi ani în care au fost suspendate de la tranzacţionare odată cu intrarea în insolvenţă în ianuarie 2013. 

Bursa permite ridicarea suspendării asupra acţiunilor companiilor aflate în insolvenţă după ce planul de reorganizare este acceptat de creditori şi confirmat de instanţă. Planul Oltchim, confirmat în aprilie, a rămas definitiv săptămâna trecută, pe 24 septembrie, după ce instanţa a respins ultimele contestaţii ale creditorilor.

Ultima cotaţie a acţiunilor OLT este 0,3070 lei/acţiune din data de 30 ianuarie 2013, referinţă la care capitalizarea bursieră este de 105,3 milioane de lei. Pentru cele 12 luni anterioare suspendării de la tranzacţionare, acţiunile OLT au un minus de 75%.

Compania în insolvenţă este astăzi într-o situaţie financiară mult mai bună decât în 2013. Oltchim a trecut pe profit operaţional (EBITDA) şi cash flow operaţional pozitiv în primul semestru din 2015, în timp ce în primul semestru din 2013 pierdea bani şi acumula datorii din activitatea principală.

Administratorii Oltchim speră să vândă combinatul cu cel puţin 307 milioane de euro (1,36 mld. lei), potrivit planului de reorganizare aprobat de creditori şi confirmat de instanţă. Din această sumă, circa 230 mil. euro vor fi folosiţi pentru a stinge datoriile combinatului, astfel că activele productive ar fi evaluate la 77 milioane de euro (342 mil. lei).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO