Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania (TLV), a vorbit joi despre instabilitatea politică din România, la întâlnirea anuală cu analiştii şi investitorii de la Cluj-Napoca, cu o zi înainte de decizia agenţiei S&P privind ratingul ţării.
„Când citeşti ziarele, te uiţi la televizor sau îţi asculţi liderii, vezi mult zgomot pe termen scurt. Dar poate ar trebui să tratăm România ca pe un adult, nu aşa cum reacţionează fiica mea adolescentă când îi apare un coş pe faţă”, a spus Tetik.
Întrebat ce îi face pe bancheri optimişti, el a recunoscut că instabilitatea politică rămâne o problemă persistentă, de care piaţa ţine cont. A adăugat însă: „E greşit să judeci ţara după o fotografie făcută în fiecare zi. Dacă te uiţi unde a ajuns România în ultimii 30 de ani, progresul este uriaş.”
Directorul general nu a făcut referire directă la S&P.
Întrebarea despre probabilitatea unui downgrade al ratingului suveran a primit-o directorul de risc al băncii. Acesta a spus că nu crede că probabilitatea s-a schimbat prea mult şi că banca este pregătită pentru ambele scenarii.
Acţiunile Băncii Transilvania s-au apreciat joi cu 1,7%, la 34,78 lei.