Burse - Fonduri mutuale

OMV Petrom atrage 446 mil. lei în urma majorării de capital social, 96% din ofertă

OMV Petrom atrage 446 mil. lei în urma majorării de capital social, 96% din ofertă

Investitorii OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, au subscris acţiuni SNP în valoare de 446 de milioane de lei în cadrul majorării de capital social, respectiv 96% din întreaga ofertă, se arată într-un raport publicat la Bursă.

Valoarea maximă a ofertei a fost de 460 mil. lei, echivalentul unei cincimi din dividendul special de 2,5 mld. lei plătit investitorilor la începutul lunii trecute. Oferta a fost intermediată de TradeVille. Evenimentul a marcat prima operaţiune de majorare a numărului de acţiuni din ultimii 17 ani în cadrul OMV Petrom şi ultima majorare de capital social cu terenuri, conform contractului de privatizare din 2004.

Mai multe terenuri ale Ministerului Energiei, care deţine 20% din acţiunile SNP, au fost incluse ca valoare în capitalul social după obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate. Astfel, în vreme ce terenurile intră în proprietatea Petrom, restul acţionarilor au putut veni cu numerar pentru a-şi menţine deţinerile în companie.

Înregistrând tranzacţii în valoare de peste un milion de lei, acţiunile SNP urcau în după-amiaza zilei de ieri cu 0,2%, când indicele BET înregistra un avans de 0,4%. De la începutul anului, compania este pe minus cu 7,5%, pe un rulaj de 2,1 miliarde de lei.

Societatea afişează o capitalizare de 24,2 miliarde de lei, arată datele BVB. OMV Petrom a avut un profit net de 4,6 miliarde de lei la 30 iunie, de aproape cinci ori peste nivelul din S1/2021, şi vânzări de 25,6 miliarde de lei, în creştere cu 153% de la an la an, potrivit raportului financiar al companiei.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9633
Diferență: -0,1268
Ieri: 4.9696
Azi: 4.6099
Diferență: -0,9944
Ieri: 4.6562
Azi: 5.7790
Diferență: 0,3909
Ieri: 5.7565
Azi: 5.0913
Diferență: -0,4147
Ieri: 5.1125