OMV Petrom (simbol bursier SNP), singurul producător de petrol şi gaze din România, a raportat astăzi un profit net de 2,62 mld. lei în primul semestru din 2024, în creştere cu 178% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când rezultatul net a fost de 944 mil. lei. Veniturile companiei au scăzut cu 3% la 17,25 mld. lei, arată datele publicate în raportul semestrial.
“În primele 6 luni am avut o performanţă bună, susţinută de modelul nostru de business integrat, revenirea cererii de piaţă pentru produsele noastre şi rate de utilizare mai mari a activelor noastre din downstream. Cu toate acestea, preţurile mai mici la gaze şi la energie electrică şi volumele mai mici de hidrocarburi disponibile la vânzare au dus la un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale cu 15% mai mic, de aproximativ 3 miliarde lei. În această perioadă, am contribuit cu circa 8 miliarde de lei la bugetul de stat al României, inclusiv dividende şi am investit aproximativ 2,4 miliarde de lei”, spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Profitul net a urcat puternic faţă de S1/2023 întrucât atunci rezultatul a fost influenţat de contribuţia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat, care nu mai este aplicabilă în 2024.
“Rolul nostru principal este să asigurăm energie şi am făcut acest lucru cu succes: noile sonde şi reparaţiile capitale au contribuit semnificativ la producţia de hidrocarburi, am înmagazinat cantităţi ridicate de gaze, îndeplinind obligaţia legală, rafinăria a continuat să funcţioneze peste media UE , iar centrala electrică Brazi are o contribuţie importantă la stabilitatea pieţei de energie electrică din România. În paralel, am continuat dezvoltarea Neptun Deep, am avansat cu proiectele de energie regenerabilă şi de electro-mobilitate şi am luat decizia finală de investiţie pentru o unitate de producţie SAF/HVO. Cu acest progres şi cu investiţii de până la 8 miliarde lei planificate pentru 2024, suntem bine poziţionaţi pentru a fi lideri ai tranziţiei energetice în România şi Europa de Sud-Est”.
În T2/2024 profitul net a fost de 1,22 mld. lei, comparativ cu o pierdere de 533 mil. lei în aceeaşi perioadă a anului precedent. Veniturile s-au ridicat la 8,7 mld. lei, faţă de 8,4 mld. lei. Pentru anul 2024 compania are în buget un profit net de 5,2 mld. lei la vânzări de 33,3 mld. lei.
“Valoarea veniturilor din vânzări consolidate de 17.248 mil lei în 1-6/24 a scăzut uşor cu 3% comparativ cu 1-6/23, influenţată negativ de preţuri şi volume mai mici aferente vânzărilor de gaze naturale şi de preţuri mai mici la energie electrică, compensate parţial de vânzări mai mari de produse petroliere şi de volume mai mari de energie electrică vândută. Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 77% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul Gaze şi Energie au reprezentat 22%, în timp ce vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat numai 0,2% (vânzările din Explorare şi Producţie fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi)”.
Contribuţia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat s-a datorat pentru ţiţeiul procesat în 2022 şi 2023, ca urmare nu mai este aplicabilă în 2024, arata compania. În 2023, contribuţia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat în sumă de 2.729 mil lei a fost recunoscută în Situaţia consolidată a veniturilor şi cheltuielilor pentru cantităţile de ţiţei procesat în 2022 (1.485 mil lei) şi 2023 (1.244 mil lei). Contribuţia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat pentru anul 2023 a fost plătită în iunie 2024 şi este inclusă în Situaţia interimară consolidată simplificată a fluxurilor de trezorerie în linia “Alte ajustări“.
Evenimente cheie din S1/2024:
♦ Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 3,1 mld lei, cu 15% mai mic comparativ cu rezultatul din 1-6/23, determinat mai ales de preţurile mai mici la gaze şi energie electrică şi de vânzările mai mici de hidrocarburi, parţial compensate de rata mai mare de utilizare a rafinăriei şi de buna performanţă a canalelor de vânzări
♦ Profitul net a crescut la 2,6 mld lei faţă de 0,9 mld lei în 1-6/23
♦ Investiţii de 2,4 mld lei, mai mari cu 1%, direcţionate mai ales către Explorare şi Producţie
♦ Contribuţie la Bugetul de Stat de Â8,3 mld lei, uşor sub nivelul de 8,8 mld lei, din 1-6/23
♦ Dividende: dividend de bază 0,0413 lei/acţiune plătit în iunie 2024 şi dividend special de 0,0300 lei/acţiune aprobat a fi plătit începând cu luna septembrie; aceasta se traduce printr-un randament total al dividendelor de 12,4%
Explorare şi Producţie
♦ Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 1,6 mld lei faţă de 2,1 mld lei în 1-6/23 determinat mai ales de preţuri mai mici la gaze şi volume mai scăzute de vânzări de hidrocarburi
♦ Rezultatele bune de la sondele noi şi de la lucrările de reparaţii capitale au atenuat parţial declinul natural, rezultând o scădere a producţiei cu 3% faţă de anul trecut
♦ Costul de producţie a crescut cu 6% la Â15,8 USD/bep, din cauza costurilor mai mari cu personalul şi a producţiei mai mici disponibile pentru vânzare
Rafinare şi Marketing
♦ Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de Â1,2 mld lei de la o bază scăzută în 6m/23 de 758 mil. lei, ca urmare a reviziei planificate a rafinăriei în T2/23 şi a îmbunătăţirii performanţei canalelor de vânzare, parţial compensată de marje de rafinare mai mici
♦ Indicator marjă de rafinare OMV Petrom de 11 USD/bbl în 1-6/24, ca urmare a diferenţialelor mai scăzute pentru motorină şi benzină şi a unui mediu de preţ mai ridicat pentru ţiţei
♦ Rata de utilizare a rafinăriei de 95%, peste media UE, faţă de 64% în 1-6/23, întrucât 2023 a fost influenţat de revizia planificată
♦ Canale de vânzări performante: vânzările totale de produse rafinate au crescut cu 14%. Vânzările cu amănuntul în România au crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Gaze şi Energie
♦ Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de Â0,4 mld lei faţă de 1,2 mld lei în 1-6/23, reflectând o performanţă operaţională bună atât în segmentul de gaze, cât şi de energie electrică, deşi influenţate de schimbările în legislaţie şi dinamica pieţei
♦ Volume de vânzări gaze naturale cu 10% mai mici, din cauza volumelor mai mici către piaţa angro, inclusiv clienţii reglementaţi, şi către utilizatorii finali, în timp ce consumul centralei electrice Brazi a fost mai mare
♦ Producţia netă de electricitate de Â2,1 TWh faţă de Â1 TWh în 1-6/23, cea mai mare producţie pentru o primă jumătate de an, centrala de la Brazi fiind într-o revizie planificată mai scurtă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023
Evenimente semnificative
♦ Strategia 2030: progres anunţat în iunie către transformarea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon, sporind în acelaşi timp distribuţia de dividende către acţionari.
♦ Neptun Deep: a progresat conform planului; ceremonie de tăiere a oţelului pentru părţile superioare ale platformei a avut loc în mai.
♦ Combustibili sustenabili: decizie finală de investiţie luată în iunie pentru construcţia unei unităţi SAF/HVO şi a două unităţi de hidrogen verde, poziţionând Petrobrazi să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est. Pentru cele două proiecte de producţie de hidrogen verde, finanţarea prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă (PNRR) a fost semnată în februarie. Materia primă pentru unitatea SAF/HVO a fost asigurată printr-un contract cu Expur, în iunie.
♦ Energie regenerabilă: tranzacţii cu Renovatio semnate în ianuarie şi iunie pentru a extinde portofoliul companiei cu proiecte eoliene şi solare de peste 1 GW. În luna mai, OMV Petrom şi Saint-Gobain România au semnat un acord pentru furnizarea de energie verde.
♦ Electro-mobilitate: tranzacţia cu Renovatio anunţată în ianuarie şi finalizată în mai a dus la o reţea de peste 750 de încărcătoare pentru vehicule electrice.
♦ Modernizarea afacerilor tradiţionale: cel mai mare rezervor de stocare de ţiţei din România dat în funcţiune la rafinăria Petrobrazi în mai.
♦ Inovaţie: testarea pentru o instalaţie inovatoare de captare şi utilizare a carbonului la Petrobrazi a fost anunţată în aprilie.
Acţiunile OMV Petrom se tranzacţionează la 0,79 lei pe unitate, echivalentul unei capitalizări de aproximativ 49 mld. lei. De la începutul anului 2024 preţul acţiunile SNP s-a apreciat cu 37%, aproape dublu faţă de ritmul de creştere a indicelui principal BET.
Compania şi-a remunerat investitorii cu dividende cu un randament de 6%, iar în toamna acestui an va distribui dividende suplimentare cu un randament de 4%.
OMV Austria are o deţinere de 51,15% din Petrom, statul român 20,7%, fondurile de pensii private Pilon II circa 14%.