Burse - Fonduri mutuale

OMV Petrom investeşte 70 mil. euro la Petrobrazi pentru a înlocui patru camere de cocsare care funcţionau din 1989

OMV Petrom investeşte 70 mil. euro la Petrobrazi pentru...

Autor: Eduard Ivanovici

07.10.2022, 11:10 559

OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a finalizat transportul a patru camere de cocsare la rafinăria Petrobrazi. Acestea vor fi operaţionale în 2023 şi le vor înlocui pe cele actuale, care funcţionează din 1989. Proiectul pentru înlocuirea camerelor a fost iniţiat în 2020. Până la acest moment au fost investiţi aproximativ 25 milioane de euro. Investiţia totală pentru înlocuirea camerelor de cocsare este de 70 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă.

„Înlocuirea camerelor de cocsare este un proiect esenţial pentru rafinăria Petrobrazi. Investiţia noastră în acest proiect va îmbunătăţi eficienţa şi siguranţa operaţiunilor noastre. Camerele de cocsare vor fi înlocuite în cursul reviziei generale de două luni planificate pentru prima jumătate a anului 2023”, spune Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing

Camerele de cocsare au un rol esenţial în procesul de rafinare, asigurând, la temperaturi înalte, transformarea componentelor grele în produse superioare. Greutatea unei camere de cocsare este de aproape 200 de tone, diametrul este de circa 6 metri, iar înălţimea de aproximativ 30 de metri. Camerele au fost produse în Bucureşti.

Transportul celor patru camere de cocsare a fost efectuat în două etape, cu respectarea tuturor normelor de siguranţă rutieră, având in vedere dimensiunile agabaritice, reiese din comunicat. Fiecare transport a fost însoţit de echipaje de poliţie şi a inclus câte două camioane de tip trailer şi alte autovehicule pentru suport logistic.

Până la rafinărie, cele două convoaie au parcurs o distanţă de 150 de kilometri. Transporturile au fost efectuate în 66 de ore şi au necesitat mai multe operaţiuni logistice şi administrative pentru facilitarea traversării în siguranţă prin sensuri giratorii, pe sub poduri rutiere sau peste liniile de cale ferată electrificată.

Rafinăria Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a ţiţeiului de 4,5 milioane de tone pe an. Începând din 2005, OMV Petrom a investit peste 1,8 miliarde de euro în rafinăria Petrobrazi, o treime din această investiţie contribuind la reducerea impactului asupra mediului.

De la începutul anului încoace, acţiunile OMV Petrom au pierdut 5,3% pe tranzacţii de 2,1 miliarde de lei, conform datelor BVB. Compania are o capitalizare de aproape 25 de miliarde de lei.

OMV Petrom a înregistrat un profit de 4,6 miliarde de lei în primele şase luni ale anului, de la 980 de milioane de lei în perioada similară a anului precedent. Vânzările au ajuns la 25,6 miliarde de lei pe 30 iunie 2022, în urcare cu 153% de la an la an, potrivit datelor BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO