Burse - Fonduri mutuale

OMV Petrom obţine o finanţare de 39 mil. euro prin PNRR pentru construcţia unei capacitati de 20 MW pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom obţine o finanţare de 39 mil. euro prin PNRR...

Autor: Cristina Bellu

22.05.2023, 10:45 6473

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, şi principala companie integrata de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea unui contract de finantare prin PNRR pentru constructia unei capacitati de productie a hidrogenului prin electroliza apei in cadrul rafinariei Petrobrazi.

Contractul a fost semnat cu Ministerul Energiei, pentru o valoare maximă de circa 39 milioane de euro, investitia totala fiind estimata la circa 74 milioane de euro.

„Romania are un potential semnificativ pentru dezvoltarea de proiecte energetice verzi, iar fondurile disponibile pentru finantarea acestor proiecte deschid oportunitati pentru cresterea economica a tarii. Prin Strategia 2030, ne-am angajat sa sustinem tranzitia energetica in Romania si in regiune, cu investitii de circa 11 miliarde de euro pana la sfarsitul acestui deceniu, din care circa 35% vor sustine proiecte cu emisii de carbon scazute si zero.”, spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Proiectul presupune punerea in functiune, in cadrul rafinariei Petrobrazi, a unei capacitati de 20 de MW pentru productia de hidrogen obtinut prin electroliza apei. Intregul proces va fi alimentat cu energie regenerabila. Acest lucru inseamna ca nu vor fi generate emisii de CO2 din utilizarea energiei in timpul electrolizei apei, atunci cand are loc separarea moleculelor de oxigen de cele de hidrogen.

Cantitatea anuala de hidrogen verde care va fi produsa a fost estimata la peste 2.600 tone anual. Integrarea hidrogenului verde produs va determina o reducere cu minim 70% a emisiilor de CO2 de-a lungul intregului lant valoric de producere a combustibililor sustenabili fata de combustibilii conventionali.

„Hidrogenul verde deschide oportunitati pentru o economie cu emisii reduse de carbon. Va avea un rol important pentru decarbonarea rafinariilor si pentru transport sustenabil, fie ca vorbim de cel rutier, feroviar sau aerian, fiind una dintre solutiile pentru mobilitatea viitorului. Estimam ca cererea pentru hidrogen va creste semnificativ in Romania, in special in deceniul urmator. Credem ca OMV Petrom are oportunitatea de a deveni principalul jucator integrat pe piata hidrogenului din Romania.”, adaugă Radu Caprau, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare si Marketing.

In perioada urmatoare, compania va demara licitatia publica pentru achizitia electrolizorului, urmand ca decizia finala de investitie sa fie luata in 2024. Finalizarea lucrarilor este estimata pentru anul 2025.