• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5053
  • Leu / USD4.2327
Burse - Fonduri mutuale

OTP AM plăteşte dividende de 3,55 lei pentru fondul de investiţii în imobiliare. Analiştii se aşteaptă la încetinirea creşterii economice până la 3% şi spun că sunt pesimişti cu privire la promovarea bursei româneşti la statutul de piaţă emergentă

OTP AM plăteşte dividende de 3,55 lei pentru fondul de investiţii în imobiliare. Analiştii se aşteaptă la încetinirea creşterii economice până la 3% şi spun că sunt pesimişti cu privire la promovarea bursei româneşti la statutul de piaţă emergentă

Autor: Tibi Oprea

11 apr 2019 368

OTP Asset Management România va distribui către investitorii OTP Real Estate & Construction, înregistraţi la 1 aprilie 2019, un dividend de 3,55 lei pe unitate de fond aferent primului trimestru din 2019. Fondul de investiţii în imobiliare a livrat în primul trimestru din 2019 un randament de 8,55%.

“OTP Real Estate este primul fond care face o distribuţie trimestrială a veniturilor. Astfel, investitorii fondului vor câştiga atât din aprecierea de preţ a valorilor mobiliare, cât şi din dividendele trimestriale”, spune Dan Popovici, director general OTP Asset Management.

El menţionează faptul că valoarea absolută a dividendelor distribuite ar trebuie să fie mai mare în T2 şi T3 şi că un randament al dividendelor va putea fi calculat abia după ce vor fi distribuite veniturile aferente a încă trei trimestre.

Analiştii OTP se aşteaptă la o creştere de 3,5% a economie româneşti în 2019. Aceştia prevăd că principalul motor de creştere economică în 2019 va fi consumul. “Ne aşteptăm ca în anul 2019 investiţiile să înregistreze un avans modest, deoarece efectul pozitiv al absorbţiei fondurilor europene şi presiunea asupra companiilor de a îmbunătăţi productivitatea ar putea fi compensate, parţial, de investiţii mai reduse în sectorul energiei, telecomunicaţiilor şi financiar”.

Spre comparaţie, Guvernul PSD şi-a construit bugetul pe o creştere economică cu un avans de 5,5%. Recent, şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus estimarea cu privire la creşterea economiei româneşti în 2019, de la 3,4% la 3,1%.

De asemenea, analiştii sunt pesimişti cu privire la promovarea pieţei de capital locale la statutul de piaţă emergentă, date fiind deficitul bugetar prognozat pentru 2019, care va face ca acţionarul majoritar al companiilor de stat să solicite din nou mai mulţi bani, şi modificările legate de Pilonul II de pensii private.

“Piaţa locală de capital va rămâne puternic influenţată de doi factori extrem de importanţi. Pe de o parte, deficitul bugetar prognozat pentru anul 2019 va face ca acţionarul majoritar al companiilor de stat să solicite din nou dividende generoase acestor companii. Pe de altă parte, implicaţiile modificării sistemului actual de funcţionare a Pilonului II de Pensii administrate privat sunt foarte greu de cuantificat în prezent, dar dacă forma actuală va fi modificată drastic, vor avea efecte negative pe termen scurt şi mediu. În aceste condiţii, este de aşteptat ca obiectivul României de trecere la statutul de piaţă emergentă să se îndepărteze pe termen nedefinit”.

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0252
Ieri: 4.7619
Azi: 4.2327
Diferență: 0,0118
Ieri: 4.2322
Azi: 5.5053
Diferență: -0,0309
Ieri: 5.5070
Azi: 4.1761
Diferență: -0,2127
Ieri: 4.1850