Burse - Fonduri mutuale

Palace Sinaia, cu fondul de investiţii Broadhurst Investments în acţionariat, vrea să-şi majoreze capitalul social cu 7,5 milioane lei prin aport în numerar de la acţionari

Palace Sinaia, cu fondul de investiţii Broadhurst...

Autor: Tibi Oprea

21.04.2020, 00:02 927

Consiliul de administraţie al Palace (simbol bursier PCY), care deţine hotelurile Palace şi Caraiman din Sinaia, a completat ordinea de zi a acţionarilor la solicitarea acţionarului majoritar cu un punct referitor la majorarea capitalului social, prin aport în numerar, cu maximum 7,56 mil. lei, până la suma maximă de 11,3 mil. lei, potrivit unui raport la Bursă. Astfel, propunerea prevede emisiunea unui număr de maximum 75,6 milioane de acţiuni noi, nominative, ordinare, dematerializate, cu valoarea nominală de 0,1 lei fiecare.

Acestea vor fi oferite spre subscriere în vederea exercitării dreptului de preferinţă acţionarilor înregistraţi la 19 mai 2020. Fiecare acţionar va avea dreptul să subscrie două acţiuni pentru fiecare o acţiune deţinută. Acţiunile rămase nesubscrise, respectiv nevărsate, vor fi anulate. Compania cu 16,9 milioane lei capitalizare este deţinută în proporţie de 32% de Angela-Cornelia Cozma, în timp ce fondul de investiţii American Broadhurst Investment Limited are o participaţie de 21,4% din capitalul social, CC-CF Investiţii Imobiliare are o participaţoe de 15,4%, iar MHC Explorer deţine 14,5% din numărul de acţiuni. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO