Burse - Fonduri mutuale

Patriciu il ia pe fostul sef al cancelariei Tariceanu la noua afacere - Marexin

Patriciu il ia pe fostul sef al cancelariei Tariceanu la noua afacere - Marexin

Dorin Marian

30.06.2009, 18:39 93

Dorin Marian, seful cancelariei fostului premier Calin Popescu-Tariceanu, dar si fost consilier pentru dezvoltarea afacerilor in grupul Rompetrol, a fost cooptat de Dinu Patriciu in echipa care va dezvolta compania Marine Resources Exploration International (Marexin), detinuta de Rompetrol Holding, controlat in proportie de 100% de catre Patriciu. Marexin are inca din iulie anul trecut o licenta de explorare pentru un perimetru de circa 9.000 de kilometri patrati in Marea Neagra pentru namolurile sapropelice, resursa care ar putea fi folosita in viitor pentru productia de energie.

"Dorin Marian nu are o functie precisa, dar atributiile lui sunt similare cu cele ale unui director de operatiuni", a declarat Peter Hamilton, directorul general executiv (CEO) al Marexin. El a mai precizat ca Dorin Marian a fost angajat la Marexin la inceputul acestui an, dupa ce a parasit guvernul in decembrie 2008. Marian a fost, in calitate de sef al Cancelariei premierului, unul dintre semnatarii hotararii de guvern prin care a fost aprobat actul aditional dintre Sterling Resources si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale la un contract incheiat in 1992, care permite companiei sa exploateze rezervele de petrol si gaze aflate in doua perimetre din Marea Neagra.
La randul sau, Peter Hamilton a fost vicepresedinte pe explorare si productie in cadrul grupului Rompetrol, fiind adus in echipa Marexin dupa ce aceasta si-a obtinut licenta de explorare in iulie, 2008. "Patriciu ma stia asa ca m-a ales, iar eu zic ca a facut o alegere buna", a precizat Hamilton.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO