Burse - Fonduri mutuale

Pe vară Bursa trebuie urmărită şi acţionat în consecinţă. Nu trebuie planuri

Pe vară Bursa trebuie urmărită şi acţionat în consecinţă. Nu trebuie planuri
20.06.2010, 23:40 18

Brokerii apreciază că în ciuda creşterilor de peste 16% desăptămâna trecută, evoluţia Bursei rămâne deschisă oricăruiscenariu, o consolidare a pieţei pe volume reduse, dar care săpăstreze indicii pe plus ar fi ideală pentru piaţa locală.

"Logica de moment indică o piaţă mai calmă pe perioadaverii, iar o consolidare în această perioadă, pe volume mai mici,dar care să ţină indicii pe plus şi care să dea un impuls mai maredin toamnă, odată cu reîntoarcerea investitorilor în piaţă ar fiideală. Totuşi cred că vom avea surprize din cauza volatilităţiimari care se păstrează în piaţă", a declarat Mihai Chişu, broker încadrul societăţii de intermediere IFB Finwest.

Indicele BET-FI, care grupează cele cinci societăţi financiare,a înregistrat săptămâna trecută un avans de 16,7%, avansul fiindredus de corecţia din şedinţa de vineri, când SIF-urile au pierdut1,7%. Totuşi volumul de tranzacţionare de vineri a fost mai redusdecât în prima parte a săptămânii trecute.

"Faptul că investitorii rezistă la marcările de profit şi nuvedem o creştere spectaculoasă a volumelor de tranzacţionare denotăfaptul că investitorii sunt optimişti şi preferă să aştepte pentrumarcarea de profit. Este un semn de bun augur şi înseamnă că începsă creadă într-o revenire a pieţei", a adăugat Chişu.

Rulajul de vineri s-a ridicat la puţin peste 4,8 mil. euro, peun volum de aproape 29,5 milioane de titluri, cele maitranzacţionate titluri fiind SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj depeste 6,2 mil. lei. Titlurile societăţii financiare au înregistratîn schimb o scădere de 1,5%.

Cea mai mare scădere la categoria SIF-uri a fost însăînregistrată de acţiunile SIF Muntenia (SIF4), care au pierdutaproape 2,9% faţă de referinţă.

Tot în sectorul financiar, titlurile Băncii Transilvania (TLV)au înregistrat o corecţie de peste 3,7% faţă de referinţă, în timpce acţiunile BRD au reuşit să închidă pe plus, cu un avans de1,7%.

Titlurile Bursei (BVB) au închis de asemenea în urcare, cu unavans de aproape 1%, atingând preţul de 26,4 lei/unitate.

"Trebuie să fim conştienţi că piaţa rămâne deschisă oricăruiscenariu, în condiţiile în care volatilitatea din piaţă sepăstrează ridicată. De altfel volatilitatea este atât de mare înpiaţă, încât este prea greu să mai faci previziuni pe termen lung.Bursa trebuie urmărită şi acţionat în consecinţă. Nu trebuieplanuri pe termen lung, este cel mai precaut pentru investitoriaşa", a mai spus Chişu.

În sectorul energetic, titlurile societăţii naţioanele detransport de energie electrică Transelectrica (TEL) au înregistratcea mai mare scădere, de peste 3,8%, în timp ce compania petrolierăOMV Petrom (SNP) a pierdut puţin peste 3,1% faţă de referinţă.

Titlurile Transgaz (TGN) au închis pe plus, cu un avans de doar0,04%. Indicele de profil BET-NG a coborât vineri cu aproape 1%, lanivelul de 726 de puncte.

"Evoluţia Bursei locale va fi dată de pieţele externe, caredeocamdată se păstrează pe plus. Evenimentele interne vor da doaramplitudine mişcărilor externe", a închiat Chişu.

De urmărit astăzi

  • Evoluţia societăţilor financiare (SIF-uri), care săptămânatrecută au înregistrat creşteri de peste 15%, recuperând aproapejumătate din pierderile din mai.
  • Evoluţia titlurilor Băncii Transilvania (TLV), care vineri aurevenit puternic pe scădere, cu o corecţie de peste 3%, cea maimare din sectorul bancar.
  • Evoluţia acţiunilor OMV Petrom (SNP), pe fondurl reducerii dinultima perioadă a preţului la ţiţei, care a dus la revenirea peminus a titlurilor companiei petroliere.
  • Evoluţia societăţilor naţionale de utilităţi Transgaz (TGN) şiTranselectrica (TEL), care continuă să înregistreze corecţii,accentuând ritmul de scădere.
  • Evoluţia pieţelor internaţionale, care se păstrează pe plus,principalii indici europeni înregistrând săptămâna trecutăaprecieri moderate, de maxim 3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO