Burse - Fonduri mutuale

Pentru a cumpăra societatea Dial de la omul de afaceri Vasile Roşu, ROCA Industry cheamă acţionarii să voteze finanţarea atât prin credit bancar de maxim 11,4 mil. euro, cât şi în cadrul grupului

Pentru a cumpăra societatea Dial de la omul de afaceri...

Autor: Eduard Ivanovici

11.05.2022, 18:35 366

UPDATE -- acţiunile Holdingrock1 cresc cu 4,47% la începutul sesiunii de tranzacţionare de joi, 12 mai.

Consiliul de Administraţie al ROCA Industry (simbol bursier ROC1), holding creat de ROCA Investments cu denumirea de Holgingrock1 la Registrul Comerţului, a propus pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor din 14 iunie obţinerea unui credit bancar de maxim 11,4 milioane de euro, conform unui raport de la Bursă.

Banii sunt necesari achiziţionării companiei Dial din Hârşova, judeţul Constanţa, specializată în fabricarea produselor de sârmă, într-o tranzacţie de 14 milioane de euro. Conform datelor Confidas, vânzătorul este antreprenorul Vasile Roşu, cel care avea integral pachetul Dial.

De asemenea, tranzacţia va fi asigurată „parţial prin finanţare din cadrul grupului, în cuantum de maximum 6.500.000 EUR, reprezentând diferenţa dintre Preţul Părţilor Sociale şi suma împrumutată în baza Contractului de Credit destinată achitării parţiale a Preţul Părţilor Sociale – necesitând astfel suport financiar din partea grupului, inclusiv a Societăţii”, se arată în documentul publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Totodată, tranzacţia va fi realizată prin intermediul Nativerock1 SRL, unde Roca Industry este asociat unic, având capital social subscris şi vărsat de 100 Lei, împărţit în 10 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

„Nativerock1 intenţionează să achiziţioneze 100% din părţile sociale emise de DIAL S.R.L., o societate cu răspundere limitată, organizată şi funcţionând conform legilor din România (...) însemnând un număr de 1.060 de părţi sociale, fiecare cu o valoare nominală individuală de 10 Lei şi o valoare nominală totală de 10.600 Lei, pentru un preţ de achiziţie în cuantum maxim de 14.000.000 EUR.”

Roca Industry, holding care grupează companii locale producătoare de materiale de construcţii, afişează o valoare de piaţă de circa 180 de milioane de lei, conform datelor BVB. Principalii acţionari ai societăţii sunt ROCA Investments (60%) şi Mihai Bîrliba (5,7%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO