Burse - Fonduri mutuale

Pentru al treilea an la rând, Romgaz distribuie dividende mai mari decât profitul net

Finanţe personale

Pentru al treilea an la rând, Romgaz distribuie...

Autor: Liviu Popescu

01.05.2019, 07:51 1315

Compania de stat Romgaz va distribui în 2019 dividende de 1,6 mld. lei, atât din profitul net înregistrat în anul 2018, cât şi ca urmare a Ordonanţei 114 prin care se solicită o parte din rezerve, potrivit deciziei acţionarilor. 

Astfel compania va livra dividende cu un randament de 12,2%, calculat la preţurile de tranzacţionare cu o şedinţă înainte de votul acţionarilor din 25 aprilie, potrivit calculelor ZF. 

„Este al treilea an consecutiv în care Romgaz distribuie dividende mai mari decât profitul net, ceea ce pentru o companie care ar trebui să fie preocupată de extinderea perimetrelor de extracţie gaze naturale ar putea fi nesustenabil pe termen lung“, spune Cristian Tudorescu, consultant financiar şi cofondator Investors Club. 

Pe de altă parte, brokerii consideră că sunt şanse mari ca 2019 să fie ultimul an în care companiile de stat vor mai fi obligate la dividende  suplimentare întrucât rezervele sunt pe terminate. 

„Dacă în continuare rata de distribuţie va fi de 90% din profit, va dura mult până când aceste rezerve vor creşte din nou până la un nivel care să poată asigura noi plăţi one-off“, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO