Burse - Fonduri mutuale

Petrom vrea să împartă 2,3 miliarde de lei cu acţionarii din profitul record de 10,3 miliarde de lei din 2022: randament al dividendelor de 8%. Compania vrea să acorde şi dividend special “valoarea exactă a acestuia urmând a fi anunţată la jumătatea anului 2023"

Petrom vrea să împartă 2,3 miliarde de lei cu...

Autor: Liviu Popescu

02.02.2023, 08:14 5263

OMV Petrom – cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti – vrea să distribuie un dividend brut de 0,0375 lei pe acţiune, adică o sumă de aproximativ 2,3 miliarde de lei din profitul net record de 10,3 miliarde de lei înregistrat în 2022, potrivit propunerii publicate joi la BVB odată cu raportarea rezultatelor.

La preţurile curente de tranzacţionare de 0,4675 lei pe acţiune, propunerea de dividende a Petrom înseamnă un randament de 8%, arată calculele realizate de ZF.

“Pe baza rezultatelor preliminare pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2022, Directoratul OMV Petrom S.A. propune un dividend de bază în valoare brută de 0,0375 lei/acţiune pentru anul financiar 2022, ceea ce se transpune într-o creştere anuală de 10%, la limita superioară a intervalului de 5-10% declarat în îndrumarea privind dividendele".

Compania menţionează şi de dividend special “valoarea exactă a acestuia urmând a fi anunţată la jumătatea anului 2023”.

"Directoratul OMV Petrom S.A. anunţă de asemenea intenţia de a propune distribuirea unui dividend special în 2023, valoarea exactă a acestuia urmând a fi anunţată la jumătatea anului 2023”.

Propunerea finală a directoratului privind distribuirea de dividende de bază pentru anul financiar 2022 va fi supusă aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din aprilie 2023 ulterior aprobării de către Consiliul de Supraveghere, urmare a revizuirii de către Comitetul de Audit.

Pe fondul scumpirilor din economie, în special la pompele de alimentare, OMV Petrom – cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti, a avut în 2022 rezultate financiare record. Astfel compania a înregistrat un profit net de 10,3 miliarde de lei, în creştere cu 260% faţă de rezultatul din 2021 de circa 2,9 mld. lei, şi afaceri de 61 miliarde de lei, în creştere cu 136%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO