Burse - Fonduri mutuale

Piata a intrat in vacanta de vara, iar investitorii isi asteapta dividendele

Piata a intrat in vacanta de vara, iar investitorii isi asteapta dividendele
26.05.2009, 00:00 27

Bursa a inceput saptamana in crestere usoara, cu un avans de 1% pe indicele general al pietei, BET, in vreme ce sectorul energetic a inregistrat cea mai mare crestere din sedinta de ieri, de 1,3% peste referinta. Rulajul pietei s-a situat insa la putin peste 2,5 mil. euro, brokerii fiind de parere ca scaderea volumelor de tranzactionare ar putea crea premisele unei perioade de stabilizare a pietei locale.

"Putem aprecia ca piata locala a intrat in vacanta de vara, daca ne uitam la volumele de tranzactionare si la rulajul zilnic. Era insa de asteptat ca dupa ultimele luni in care piata s-a apreciat puternic sa inregistram o scadere a activitatii pe Bursa. Este posibil sa vedem din nou interes pentru piata locala incepand cu luna iunie, cand investitorii incep sa-si incaseze dividendele", a declarat Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare la societatea de brokeraj Estinvest.
Companiile petroliere au inregistrat unele dintre cele mai mari cresteri din sedinta de ieri, titlurile Petrom (SNP) si Rompetrol Rafinare (RRC) urcand cu 3,5% si respectiv 1,1% fata de referinta. Societatile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au inregistrat valori de inchidere similare cu cele de vineri, respectiv de 12 lei/titlu si 157,1 lei/actiune.
Societatile financiare, grupate sub indicele BET-FI, nu au reusit sa inchida in urcare, indicele consemnand o corectie de 1,8%, cea mai mare scadere la aceasta categorie fiind inregistrata de titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au cuborat cu 2,4%, pana la pretul de 0,8 lei/ titlu. Restul SIF-urilor au inregistrat corectii medii de pana la 1%.
In sectorul bancar titlurile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au inregistrat o scadere de 3,8%, in timp ce actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inchis in stationare, la pretul de 1,02 lei/titlu. Titlurile BRD au inregistrat o crestere de 0,7%, in vreme ce actiunile bancii austriece Erste Bank, cotate la categoria international, au urcat cu 0,2% fata de referinta.
"O consolidare in perioada urmatoare ar face foarte bine pietei locale de capital. Investitorii si-au stabilit praguri de rezistenta si de suport si momentan nu exista nicio tentatie sa urce peste aceste praguri si nici informatii care sa anticipeze un risc de corectie in urmatoarele doua-trei saptamani. Este un moment bun pentru intrarea la cumparare a investitorilor de portofoliu", a apreciat Murgoci.
Titlurile companiei constructoare de magistrale Condmag Brasov au inregistrat cea mai mare scadere din sedinta de ieri, titlurile companiei coborand cu aproape 16% fata de nivelul de referinta, pana la pretul de 0,26 lei/actiune. Actiunile Dafora Medias (DAFR), o alta companie din sectorul constructiilor, au inregistrat de asemenea pierderi, coborand cu 1%, in vreme ce in sectorul chimic, titlurile Azomures Tg. Mures (AZO) au pierdut 1,5%.
"In aceasta perioada cred ca investitorii speculativi au ramas fara paine, pentru ca nu ma astept ca piata sa evolueze exploziv in urmatoarele saptamani. In piata exista o stare de asteptare atat in ceea ce priveste informatiile de pe plan intern, cat si cele externe", a incheiat Murgoci.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO