Burse - Fonduri mutuale

Pieţele bursiere ale lumii, dinamizate de alegerea lui Trump: la Bucureşti, starul bursei Hidroelectrica a avut un rulaj de 131 mil. lei, de 18 ori faţă de medie. Suspecţii de serviciu sunt fondurile de pensii private Pilon II, având în vedere că rulajul fost ridicat de două tranzacţii mari

Pieţele bursiere ale lumii, dinamizate de alegerea lui...

Autor: Tibi Oprea

08.11.2024, 00:08 408

Pieţele financiare ale lumii îşi caută un sens după realegerea lui Trump. Cert este că mediul corporativ din SUA, cea mai mare economie a lumii, se aşteaptă la scăderi de taxe, ceea ce într-un final se va reflecta într-o profitabilitate mărită a companiilor.

Acesta a fost şi contextul în care Wall Street a urcat miercuri cu 3%-4% şi a dinamizat bursele din întreaga lume, până la Bucureşti. În schimb, Europa a început ziua de miercuri pe plus, însă temerile de noi politici comerciale au făcut ca bursele să închidă pe minus. Joi au revenit pe creştere. La Bucureşti, bursa a urcat şi ieri cu 0,38%, însă de data aceasta cu tranzacţii neobişnuit de mari: Hidroelectrica a avut un rulaj de 131 mil. lei, de 18 ori mai mare faţă de media ultimelor şase luni.

„Bănuiesc că sunt fonduri. Sunt două tranzacţii mai mari, s-au schimbat pachete la 122 de lei. Am văzut că Swiss Capital şi Wood & Co. sunt pe locul unui şi doi în topul intermediarilor, iar ei de obicei intermediază tranzacţii pentru investitori instituţionali“, spune Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare al Goldring, pentru ZF.

Joi, investitorii de la BVB au efectuat tranzacţii cu 1,08 milioane de acţiuni ale pro­du­cătorului de energie electrică Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare volum înregistrat cu acţiuni H2O din 23 ianuarie încoace, când au fost schimbate 1,58 de milioane de acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro