Burse - Fonduri mutuale

Pieţele financiare, cuprinse din nou de euforie: barilul de petrol a recucerit pragul de 60 de dolari

Pieţele financiare, cuprinse din nou de euforie: barilul...

Autor: Radu Bostan

19.12.2014, 18:26 1441

Soarele a răsărit şi pe pieţele financiare internaţionale joi dimineaţă după ce, cu o seară înainte, banca centrală americană Federal Re­serve a semnalizat că va mai aştepta câteva luni până să majoreze dobânda-cheie.

Bursele au deschis şedinţa de tranzacţionare de joi cu creşteri puternice, iar optimismul i-a molipsit şi pe investitorii în materii prime.

Petrolul a revenit deasupra pragului psihologic de 60 de dolari pe baril, trăgând după el şi acţiunile de la Bucureşti, în frunte cu cele ale OMV Petrom (simbol bursier SNP).

Un baril de ţiţei Brent cu livrarea în luna februarie 2015 se tranzacţiona miercuri la preţul de 62,73 de dolari, cu 2,5% mai scump decât în ziua precedentă, potrivit Bloom­berg, după ce miercuri s-a depreciat cu 2%.

Preţul ţiţeiului are un minus de 40% de la începutul anului, pe fondul excesului de producţie şi al cererii slabe, însă declanşarea unei crize financiare în Rusia a indus panică pe pieţele mondiale, iar cotaţia petrolului Brent a coborât săptămâna aceasta sub nivelul de 60 de dolari pe baril. Cu şase luni în urmă, preţul petrolului era aproape dublu, 115 dolari pe baril. „Aprecierea petrolului, creşterea cu peste 3% a cotaţiei SNP şi a multor alte acţiuni vin în contextul în care pieţele externe sunt într-o stare euforică după ce, ieri seară, Federal Reserve a dat indicii că o creştere a ratei dobânzii este puţin probabilă în următoarea perioadă“, a explicat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO