Burse - Fonduri mutuale

Polonezii de la Ciech au preluat doar 0,27% din acţiunile USG în oferta de preluare

Uzinele Sodice Govora

Uzinele Sodice Govora

Autor: Adrian Cojocar

18.04.2014, 00:00 183
Oferta de preluare demarată de grupul polonez Ciech la Uzinele Sodice Govora (USG), cel mai mare producător de sodă calcinată din România, s-a încheiat săptămâna trecută fără succes, în condiţiile în care acţionarii minoritari au vândut un pachet de 0,27% din acţiuni dintr-un total de 7,08% vizat în cadrul acestei operaţiuni. Ciech nu a reuşit să strângă 95% din acţiunile companiei, care i-ar fi permis să delisteze compania de pe piaţa RASDAQ.
 
Rezultatul survine în ciuda faptului că polonezii au prelungit de patru ori termenul limită de expirare a ofertei în aşteptarea ca CET Govora să-şi vândă acţiunile. CET Govora este unul dintre acţionarii minoritari importanţi ai USG, având circa jumătate din pachetul pe care Ciech îl viza în ofertă. În urma ofertei-Ciech a ajuns să controleze 93,18% din acţiunile USG.  Ciech a oferit un preţ de 0,28 lei/acţiune, care evaluează compania la 40,6 mil. lei (aproape 9 mil. euro). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO