• Leu / EUR5.0937
  • Leu / GBP5.8986
  • Leu / USD4.4270
Burse - Fonduri mutuale

Polonia se împrumută din toate părţile

Polonia intenţionează să vândă echivalentul a 10-12 miliarde de euro în obligaţiuni în valută în acest an

Polonia intenţionează să vândă echivalentul a 10-12 miliarde de euro în obligaţiuni în valută în acest an

Autor: Catalina Apostoiu

09.02.2026, 00:06 24523

Polonia analizează lansarea unei noi vânzări de obligaţiuni pe piaţa in­ter­naţională în primul trimestru al aces­tui an, vizând o emisiune de obliga­ţiuni în dolari după emisiunea re­cord de titluri denominate în yeni, a anunţat un oficial al guvernului ţării.

Karol Czarnecki, şeful departa­mentului de datorie publică din ca­drul ministerului de finanţe, a decla­rat pentru Bloomberg că o emisiune de obligaţiuni în dolari „nu poate fi exclusă“ după obligaţiunile Samurai. Anterior, acesta declarase că Polonia este pregătită să acceseze atât pieţele datoriilor în dolari, cât şi pe cele în yeni la început de 2026.

Ţara est-europeană a lansat o vân­zare de obligaţiuni Samurai în patru tranşe în valoare totală de 211,6 mili­arde de yeni (1,4 miliarde de dolari) la sfârşitul săptămânii trecute.

Anterior, Polonia plasase, la în­ce­putul anului, obligaţiuni în euro pe 5 şi 10 ani în valoare totală de 3,25 miliarde de euro.

Potrivit bizness.pap.pl, structura celor care au achiziţionat obligaţiu­nile a fost una diversificată, printre aceştia numărându-se investitori din UK, ţările nordice, SUA, Germania şi Austria, Elveţia, Franţa, Europa de sud.

Guvernul de la Varşovia îşi con­centrează vânzările de titluri de dato­rie în valută la începutul anului pen­tru a-şi putea acoperi nevoile record de finanţare generate în parte de o majorare semnificativă a cheltuielilor militare în contextul războiului pur­tat de Rusia în ţara vecină Ucraina, notează Bloomberg.

Situat la aproximativ 4,5% din PIB în 2025, bugetul pe apărare al Poloniei este deja cel mai ridicat din NATO în termeni relativi.

Deficitul bugetar al ţării a atins 6,5% din PIB în 2024, în special pe fondul cheltuielilor majorate pe apărare, veniturilor sub aşteptări din TVA pe fondul consumului privat redus şi cheltuielilor sociale. Acesta este aşteptat să crească în continuare.

Raportul datorie/PIB a ajuns la 55,1% în 2024, în creştere de la 49,5% în anul anterior. Acesta este aşteptat să crească în următorii ani, putând atinge 69,2% în 2027.

Czarnecki a declarat că deşi emisiunea de obligaţiuni în yeni a fost în primul rând menită a refinanţa titlurile care ajung la scadenţă, aceasta a avut şi un aspect strategic.

Vânzarea „contribuie la clădirea poziţiei Poloniei ca emitent de încredere şi previzibil, în special în contextul implicării puternice a investitorilor japonezi atât în obligaţiuni în yeni, cât şi în zloţi.

Polonia intenţionează să vândă echivalentul a 10-12 miliarde de euro în obligaţiuni în valută în acest an. Necesarul net de finanţare este estimat la 423 miliarde de zloţi (118 miliarde de dolari) în acest an, în creştere de la aproximativ 300 miliarde de zloţi în 2025.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF HR TRENDS 2026
Urmează Gala BM Women in Power, 23 martie 2026
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0937
Diferență: -0,0236
Ieri: 5.0949
Azi: 4.4270
Diferență: -0,3354
Ieri: 4.4419
Azi: 5.8986
Diferență: 0,0933
Ieri: 5.8931