Burse - Fonduri mutuale

Povestea pragului de deţinere la SIF-uri: pragul de 5%, o victorie pentru investitori, dar iniţial SIF-urile nu au avut prag deloc

Povestea pragului de deţinere la SIF-uri: pragul de 5%, o victorie pentru investitori, dar iniţial SIF-urile nu au avut prag deloc

Povestea pragului de deţinere la SIF-uri: pragul de 5%, o victorie pentru investitori, dar iniţial SIF-urile nu au avut prag deloc

Autor: Andrei Chirileasa

16.12.2011, 00:07 854

Cum a apărut pragul de deţinere

Fondurile Proprietăţii Private (FPP) au fost create prin legea privatizării de la începutul anilor '90. Ele au primit în administrare circa 25% din averea naţională, reprezentând pachete de acţiuni la sute de companii, printre care BCR, BRD, Banpost.

Al doilea program de privatizare în masă al Guvernului Văcăroiu, cunoscut şi ca "a doua cuponiadă", a permis populaţiei să depună cupoanele primite gratuit de la stat la FPP-uri care au fost transformate în SIF-uri. Astfel, circa 9 milioane de români au devenit acţionari la SIF-uri.

Încă de la început au existat temeri că unii ar putea acumula prea multe acţiuni, ajungând să controleze astfel o mare parte a avuţiei naţionale. La început, SIF-urile nu erau listate la bursă, lucru care s-a întâmplat abia în 1999, iar acţiunile nu aveau un preţ de piaţă. Existau în acea perioadă adevărate reţele care mergeau la colţ de stradă sau prin sate şi cumpărau acţiuni sau cupoane pe preţuri de nimic, posesorii lor neavând niciun reper privind valoarea lor reală.

Primele statute ale FPP-urilor, elaborate de Agenţia Naţională de Privatizare, nu prevedeau niciun prag de deţinere.

Pentru a evita acumularea unor pachete mari la SIF-uri, a fost introdus în statutul lor prevederea conform căreia niciun acţionar nu poate deţine mai mult de 0,1% din capital. Decizia a fost politică şi i-a transformat peste noapte pe administratorii SIF-urilor în stăpânii absoluţi ai acestor companii.

Pragul de 0,1% făcea imposibil ca acţionarii să aibă vreo implicare în administrarea SIF-urilor sau să poată pune presiune pe administratori şi să le ceară socoteală. În plus, existenţa pragului a făcut ca investitorii mari care începuseră să vină în România la acea vreme să nu se uite la aceste companii. Astfel, SIF-urile s-au tranzacţionat multă vreme, chiar şi după listare, la 10-20% din valoarea nominală, împiedicându-i pe cei 9 milioane de acţionari să obţină un preţ corect.

În schimb, au fost destui care au profitat de preţurile mici şi au acumulat milioane de acţiuni, în ciuda limitărilor din statut, folosindu-se de zeci de firme sau de interpuşi. Astfel, personaje controversate precum Sorin Ovidiu Vîntu, Dinel Staicu sau Cătălin Chelu au cumpărat pachete mari din SIF-uri pe care le-au vândut mai târziu cu profituri uriaşe.

Controlul aproape inexistent al acţionarilor le-a permis administratorilor SIF şi celor câtorva acţionari mai influenţi din umbră să dispună după propriile interese de activele societăţilor, iar scandalurile legate de implicarea unor SIF-uri în afaceri controversate nu au întârziat să apară.

Încă de la început, administratorii SIF, care aveau la îndemână listele cu acţionari şi datele acestora, şi-au pus la punct un sistem prin care adunau mii de mandate de reprezentare de la acţionari din toată ţara pentru adunările generale ale acţionarilor, reuşind astfel să fie realeşi de fiecare dată.


Ionuţ Popescu a fost cel care a susţinut în 2005 ridicarea pragului la SIF-uri, din postura de ministru de finanţePrimul asalt: majorarea pragului la 1%

Prin 2002, piaţa locală de capital a intrat într-o perioadă de expansiune. Listarea Petrom şi a BRD a atras atenţia unor fonduri de investiţii mari asupra bursei de la Bucureşti. Americanii de la Julius Baer, suedezii de la East Capital şi alţii au început să cumpere acţiuni româneşti. Au început să apară şi investitori locali tot mai puternici, oameni care au investit pe bursă de la început şi au făcut averi pe bursă sau oameni de afaceri care au câştigat din alte businessuri şi au început să facă plasamente şi pe bursă. Intrarea lor în acţionariatul SIF-urilor a determinat presiuni tot mai mari pentru renunţarea la pragul de deţinere de 0,1%. La începutul lui 2005 au început să fie discutate mai multe alternative: ridicarea pragului la 1%, la 5% sau eliminarea totală. În final, s-a optat pentru ridicarea la 1%, soluţie care a fost în final agreată şi de administratorii SIF-urilor. Din nou s-a motivat că acest prag de 1% va limita posibilitatea de preluare ostilă a SIF-urilor.

Modificarea pragului a fost aprobată prin ordonanţă de guvern, în iulie 2005. În acel an, SIF-urile au crescut în medie cu 175%.

Pentru a se înlătura posibilitatea preluării ostile, în 2006 s-a decis ca limita de 1% să se aplice şi grupurilor de investitori care acţionează în mod concertat, adică au o strategie comună. CNVM nu a vrut să-şi asume aplicarea acestei prevederi, pasând responsabilitatea administratorilor SIF, care au devenit adevăraţi detectivi, căutând legături între companii şi persoane, chiar şi când era vorba despre firme străine. Prima aplicare concretă a deţinerii concertate a avut loc la SIF Oltenia, în 2008, când Cătălin Chelu a vrut să-l dea jos pe Dinel Staicu din funcţia de preşedinte. Atunci, conducerea SIF Oltenia a scos la iveală zeci de firme ale lui Chelu care deţineau împreună 8% din companie şi i-au suspendat drepturile de vot. Apoi, la fiecare adunare generală de la SIF-uri au apărut liste cu acţionari care se presupune că ar acţiona în mod concertat.

Cel mai mare scandal a fost la AGA de la SIF Banat-Crişana (SIF1) din 2009, când conducerea SIF a suspendat drepturile de vot ale unui grup mare de acţionari din care făceau parte Banca Transilvania, Horia Ciorcilă, fonduri de investiţii şi o serie de firme locale şi străine, toate fiind bănuite că acţionau în mod concertat cu Banca Transilvania. Prin această măsură, Ioan Cuzman, preşedintele SIF1, a reuşit să păstreze controlul CA.

În urma acestui scandal vocile care cereau eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri au devenit tot mai puternice, iar un grup de parlamentari a iniţiat un proiect de lege în acest sens.


Senatorul Ovidiu Marian a iniţiat în iunie 2009 proiectul de lege privind eliminarea pragului la SIF-uri, care s-a transformat în ridicarea pragului la 5%A doua revoluţie: majorarea pragului la 5%

În luna iunie 2009, un grup de senatori şi deputaţi a iniţiat un proiect de lege care viza eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri. Proiectul a intrat în septembrie în analiza comisiilor Senatului, care au hotărâr că eliminarea pragului este totuşi prea riscantă pentru viitorul SIF-urilor şi au decis majorarea pragului de la 1% la 5%. Proiectul a fost votat de Senat pe 11 noiembrie 2009. La finalul lui 2009, SIF-urile înregistrau creşteri de 90%.

Proiectul a mers apoi în Camera Deputaţilor, unde s-a împotmolit în comisii fiind "pus la păstrare" timp de aproape doi ani. La începutul lunii noiembrie a acestui an, proiectul a revenit dintr-o dată în atenţie, fiind aprobat de Comisia de buget şi finanţe din Camera Deputaţilor, iar apoi a intrat pe ordinea de zi pentru a fi discutat de deputaţi în plen. Dezbaterile s-au amânat însă de la săptămână la săptămână, ceea ce i-a făcut pe investitori să-şi piardă din nou speranţa că vor primi un verdict favorabil în acest an şi că preşedinţii de SIF vor reuşi din nou să-şi exercite influenţa şi să amâne ridicarea pragului.

Joi, 15 decembrie, lucrurile s-au tranşat în favoarea investitorilor, după ce deputaţii au votat ridicarea pragului cu 170 voturi "pentru" şi 63 de voturi "împotrivă".

Începe astfel o nouă etapă în existenţa acestor societăţi, în care investitorii vor putea acumula pachete mai mari de acţiuni şi vor deveni mai influenţi, ceea ce ar putea determina în 2013 schimbări în Consiliile de Administraţie ale SIF-urilor.

AFACERI DE LA ZERO