Burse - Fonduri mutuale

Preşedintele Alumil va încasa un salariu de 65.000 euro pe an

Preşedintele Alumil va încasa un salariu de 65.000 euro...

Autor: Radu Bostan

20.04.2015, 00:03 873

Michail Sotiriou, directorul general al pro­ducătorului de profile de aluminiu Alumil ROM Industry (simbol bursier ALU), încasează anual o remuneraţie netă de 65.000 de euro (286.000 lei) în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, adică peste 5.400 de euro net pe lună.

Acţionarii companiei au aprobat menţinerea aceleiaşi remuneraţii şi anul acesta, în timp ce ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie vor primi doar 100 euro pe an. Alumil nu precizează la cât se ridică salariul lui Michail Sotiriou în calitate de director general, pentru că acesta nu trebuie aprobat de acţionari, ci este stabilit de administratori, dar remuneraţia primită ca preşedinte al boardului ar fi echivalentă cu 4% din totalul cheltuielilor salariale făcute de companie.

Oricum, Sotiriou este unul dintre puţinii şefi de companii listate, lăsându-le la o parte pe cele controlate de stat, ale cărui venituri, măcar ca membru al boardului, sunt dezvăluite acţionarilor şi bursei.

Michail Sotiriou este şi unul dintre principalii acţionari ai Alumil ROM Industry, cu un pachet de 24% din acţiuni. Anul trecut, el a încasat astfel dividende în valoare brută de 4,8 milioane de lei. Anul acesta, compania nu va distribui dividende, deşi profitul s-a triplat. Compania este controlată de firma greacă Alumil, un producător de profile deţinut de familia Milonas.

Alumil ROM Industry, care produce profiluri de aluminiu pentru ferestre sau uşi, dar şi pentru parcuri fotovoltaice, a încheiat 2014 cu un câştig net de 1,68 mi­lioane de lei, faţă de 0,55 milioane de lei în 2013, în condiţiile în care cifra de afaceri a crescut foarte uşor, de la 71,1 milioane de lei la 72,92 milioane de lei. Compania a mărit însă ponderea exporturilor în vânzări de la 5% la 26%.

După ce în 2013 şi 2014 Alumil a livrat componente pentru parcuri fotovoltaice din România şi Anglia, compania se aşteaptă ca în 2015 să revină la un nivel al afacerilor de 60 milioane de lei, cu 18% mai mic decât în 2014. Profitul ar urma însă să crească cu 11%, la 1,8 mi­lioane de lei, potrivit bugetului aprobat de acţionari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO