Burse - Fonduri mutuale

Pretul Rulmentul Brasov a scazut la 45,5 mil. euro

12.06.2008, 21:30 21

Lichidatorul Rulmentul Brasov va relua, la finele lunii iunie, licitatia pentru vanzarea uzinei, la un pret de pornire de 45,5 mil. euro, aceasta fiind cea de-a saptea incercare de valorificare, dupa ce pretul a scazut succesiv de la 73 mil. euro la 63 mil. euro si apoi la 56 mil. euro. Lichidatorul considera ca imposibilitatea valorificarii Rulmentul pana in prezent este cauzata de situatia actuala a pietei imobiliare si pretul relativ ridicat al activelor. Reprezentantii Casei de Insolventa Transilvania sustin ca, daca s-ar face o paralela cu Tractorul Brasov, care a fost vanduta in 2007 cu 77 mil. euro, uzina Rulmentul ar trebui sa-si schimbe proprietarul pentru circa 28 mil. euro. Tractorul avea 120 de hectare de teren, in timp ce terenurile Rulmentul insumeaza 44 de hectare. Terenul Rulmentul a fost evaluat la 39,69 mil. euro. Pretul pentru un metru patrat a fost stabilit la 90 de euro, tinand cont de tranzactiile cu terenuri din zona fabricii, care se vand cu 80-130 euro/mp, potrivit raportului evaluatorului. Constructiile au fost evaluate la 17,28 mil. euro, iar instalatiile tehnice, masinile si utilajele la 12,36 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO