Burse - Fonduri mutuale

Previziunile unui miliardar american: acţiunile blue chip se vor dubla până în 2030, iar cele ale Tesla vor urca de 108 ori

Ron Baron, 74 de ani, supraveghează active de 23 mld. dolari

Ron Baron, 74 de ani, supraveghează active de 23 mld. dolari

Autor: Ştefan Stan

15.06.2017, 00:05 1873
Ron Baron, investitorul miliardar în vârstă de 74 de ani care supra­veghează active de 23 de miliarde de dolari, spune că dobânzile şi preţul petrolului vor rămâne scăzute pentru o perioadă îndelungată de timp, ceea ce va duce la o creştere accelerată a economiei.
 
Baron susţine că indicele de referinţă al bursei americane ar putea ajunge la 40.000 de puncte până în 2030, deşi practic s-ar putea dubla. Deşi ţinta pare extrem de optimistă, privind în perspectivă, indicii bursieri Nasdaq şi S&P s-au dublat în ultimii 13 ani.
 
Acţiunile pe care Baron le vede că vor avansa cel mai mult pe viitor sunt cele ale Tesla, producătorul american de automobile, şi în general acţiunile «blue chip», ale companiilor care au o reputaţie naţională pentru calitate şi stabilitate. La Bucureşti sunt considerate blue chip cele 12 acţiuni din componenţa indicelui de referinţă BET.
 
Investitorul spune că acţiunile Tesla ar putea ajunge până la 600 de dolari pe unitate anul viitor şi ar putea urca până la 1.000 de dolari până în 2020. Iar până în 2030 chiar la 40.000 de dolari, adică o creştere estimată de Baron de peste 100 de ori.
 
Acţiunile Tesla erau cotate miercuri la 370 de dolari, ceea ce ar însemna că miliardarul estimează o creştere de peste 50% până în 2017 şi un avans de 170% în trei ani, o estimare importantă, având în vedere cât de departe a ajuns deja Tesla. 
 
Baron se aşteaptă ca Tesla să genereze venituri de 70 de miliarde de dolari, cu profituri operaţionale de 10 miliarde de dolari în următorii trei ani. Compania americană este pe locul cinci în topul deţinerilor pe care le are Fondul de Oportunitate Baron, care a cumpărat prima oară acţiuni în cadrul companiei în iunie 2014. „Ai putea obţine 6-7% dacă investeşti în fonduri mutuale. Cei mai mulţi oameni fac asta. Noi încercăm să dublăm banii o dată la 5-6 ani“, spune el. De la începutul anului, fondul lui Baron a urcat cu 26%, mult peste evoluţia modestă din ultimii trei ani, când a avut o creştere de numai 8% anual.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO