BT Index România ETF BET-TR (BTBETRETF), primul fond tranzacţionat la Bursa de Valori Bucureşti listat de Banca Transilvania (TLV), a început tranzacţionarea pe 23 aprilie cu un avans de 4,1% în primele douăzeci de minute ale şedinţei, conform datelor BVB.
ETF=ul urmăreşte performanţa BET-TR (Bucharest Exchange Trading - Total Return), indicele de referinţă al BVB, care include cele mai lichide companii listate la BVB şi, în acelaşi timp, integrează toate evenimentele corporative relevante, precum reinvestirea dividendelor, acordarea de acţiuni gratuite şi majorările de capital.
„România are curaj, resurse şi companii care cresc. BT România ETF este povestea unui fond născut din încrederea că potenţialul ţării poate fi transformat în oportunitate de cei care văd direcţia şi doresc să facă parte din ea. Urmăreşte evoluţia celor mai reprezentative companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, aşa încât dinamica lor se vede în performanţa sa. Prin urmare, când companiile cresc, creşte şi fondul. Este un ETF pentru România, pentru cei care cred în România”, spune Ömer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania.
Lichiditatea pentru unităţile de fond ale BT România ETF este asigurată de BT Capital Partners, care este furnizor de lichiditate (market maker) şi participant autorizat. BT Capital Partners este cel mai mare intermediar de pe piaţa de capital din România din prisma volumelor tranzacţionate pe acţiuni şi obligaţiuni listate la BVB.
Fondul este deschis tuturor celor care aleg să investească, fără limitări legate de profilul investitorului. Strategia de administrare pasivă, costurile reduse şi reinvestirea dividendelor contribuie la eficienţa ETF-ului, iar scutirea de impozit pe dividende susţine randamentul total. Comisionul de administrare este de 0,083% pe lună, aplicat la media activelor nete, iar cel de tranzacţionare este de 0,25%, aplicat la cumpărare şi vânzare.
Pentru a investi sunt necesare fonduri disponibile, un cont de tranzacţionare deschis la BT Capital Partners sau la alt participant la sistemul BVB, aplicaţia BT Pay (meniul Investiţii/BT România ETF) şi acces la informaţii relevante despre fond, piaţă şi bursă, scrie banca într-un comunicat.
De aproape 30 de ani, Banca Transilvania este unul dintre pilonii pieţei de capital din România, fiind prima bancă listată la Bursa de Valori Bucureşti (1997) şi cel mai longeviv emitent din indicele BET (2000). BT face parte şi din alţi indici relevanţi pentru piaţa de capital din România, precum BET-XT, BET-BK, BET-EF, BETPlus şi ROTX. Acţiunile băncii sunt, de asemenea, incluse în indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International).
De asemenea, Banca Transilvania s-a numărat printre primii emitenţi care au îndeplinit criteriile pentru a fi inclusă în indicii FTSE Global All Cap în anul 2020, odată cu promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă de către FTSE Russell. Contribuţia BT a fost decisivă în promovarea întregii pieţe de capital către o nouă categorie de investitori internaţionali semnificativi.
De la listare şi până acum, acţiunea TLV a înregistrat o apreciere anuală de peste 35%, ceea ce înseamnă un randament de peste 5.000 de ori, incluzând acţiunile gratuite şi dividendele în numerar distribuite acţionarilor. Banca are peste 72.000 de acţionari şi investitori, iar aproape 80% din capital este românesc.