Burse - Fonduri mutuale

Primul mesaj de la CEO-ul momentului, noua şefă a Petrom: Economia încetineşte. Vrem să luăm decizia privind Marea Neagră anul acesta, dar mai întâi să vedem legislaţia

Christina Verchere, Petrom: Noi am produs, dar volumele nu au fost mai departe vândute din cauza opririi rafinăriei. Este un efect tem­po­rar, care va fi însă recuperat în al treilea trimestru al anului

Christina Verchere, Petrom: Noi am produs, dar volumele nu au fost mai departe vândute din cauza opririi rafinăriei. Este un efect tem­po­rar, care va fi însă recuperat în al treilea trimestru al anului

Autor: Roxana Petrescu

03.08.2018, 00:08 2212

♦ Cererea de carburanţi, unul dintre cei mai fini indicatori economici, a crescut doar cu 1,8% în S1/2018, faţă de 6,2% anul trecut.

Christina Verchere (46 de ani), cea care din mai a preluat frâiele OMV Petrom punând punct mandatului de 12 ani al Ma­rianei Gheorghe, spune că in­vestiţiile de miliarde de dolari pentru scoaterea gazului din Marea Neagră nu vin decât după ce legislaţia este clară.

Verchere are dublă cetăţenie, britanică şi americană, iar înainte de a veni la Petrom a activat timp de 20 de ani în multiple funcţii de conducere în cadrului BP.

În prima sa ieşire publică, şefa Petrom a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte economia României în general, aceasta avertizând că ritmul de creştere se domoleşte şi că declinul va urma şi în cea de-a doua parte a anului.

„România s-a bucurat de o creştere frumoasă a PIB-ului până acum, dar vedem cum ritmul încetineşte şi ne aşteptăm la un declin în a doua parte a anului“, a spus Verchere. Petrom a terminat S1 2018 cu o cifră de afaceri de 9,85 miliarde de lei, cu 6% mai mare faţă de cea înregistrată în S1 2017, şi cu un profit net de 1,28 miliarde de lei, cu numai 6% mai mare faţă de cel de anul trecut.

Rezultatele au fost influenţate negativ de revizia de şase săptămâni a rafinăriei Petrobrazi, dar reprezentanţii companiei dau asigurări că terenul poate fi recuperat în lunile următoare, creşterea venind mai ales din scumpirea petrolului.

Problema este că primul semestru al anului a venit la pachet cu rezultate slabe pe toate pieţele energetice majore.

Astfel, cererea de benzină şi motorină a avut un avans de numai 1,8% în primul semestru, faţă de 6,2% anul trecut.

Consumul de gaze a scăzut cu 3%, în ciuda unui martie deosebit de friguros, în contextul în care anul trecut ritmul de creştere era de 15%.

Nici în zona de energie lucrurile nu au stat mai bine, cererea marcând o creştere modestă de 2% în primul semestru, faţă de plusul de 5% din jumătatea anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO