Burse - Fonduri mutuale

Prodlacta amână pentru noiembrie o decizie privind majorarea capitalului

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Ioana Tudor, Roxana Pricop

01.10.2014, 00:00 131

Acţionarii producătorului de lactate Prodlacta din Braşov (simbol bursier PRAE) se vor reuni în AGEA în data de 3 noiembrie pentru a aproba majorarea capitalului social al companiei cu 17,6 milioane de lei, la 69,8 mil. lei. Prodlacta, care a ieşit din insolvenţă în primăvara anului trecut, va folosi sumele atrase pentru acoperirea datoriilor contabile.

O decizie privind majorarea de capital urma să fie luată de acţionari pe 8 octombrie, însă adunarea acţionarilor programată pentru acea dată a fost anulată. Prodlacta va emite un număr de aproximativ 12,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,36 lei/unitate. Majorarea de capital se realizează cu acordarea dreptului de preferinţă care urmează să fie exercitat de acţionarii înscrişi la Depozitarul Central la data de înregistrare, proporţional cu deţinerea avută de fiecare acţionar la acea dată, potrivit unui anunţ al companiei publicat pe site-ul bursei.

Compania a încheiat primul semestru cu afaceri de 18,1 mil. lei, în creştere cu 57% faţă de rulajul obţinut în perioada similară a anului trecut. Pierderile producătorului de lactate s-au diminuat uşor, la circa 4 mil. lei. Producătorul de lactate este listat pe secţiunea RASDAQ a bursei de la Bucureşti. Cele mai recente tranzacţii cu acţiunile companiei s-au realizat la preţul de 1,15 lei/unitate, iar la această cotaţie societatea are o capitalizare de 44,2 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO