Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de aluminiu Alro Slatina, selectat de Complexul Energetic Oltenia pentru a construi împreună o centrală electrică pe gaz, la Işalniţa. Acţiunile cresc cu 2% la BVB

Producătorul de aluminiu Alro Slatina, selectat de...

Autor: Eduard Ivanovici

13.10.2022, 11:14 2125

Complexul Energetic Oltenia selectează Alro Slatina pentru a construi împreună o centrală electrică pe gaz

Compania Alro Slatina (simbol bursier ALRO), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa în funcţie de capacitatea de producţie, a fost selectată în urma unei licitaţii publice organizate de Complexul Energetic Oltenia (CEO) pentru a construi împreună o centrală electrică pe gaz, la Işalniţa, judeţul Dolj, potrivit unui document de la Bursa de Valori Bucureşti. „Acest parteneriat va oferi Alro oportunitatea de a-şi diversifica modelul de afaceri, deoarece securitatea aprovizionării cu energie electrică reprezintă o necesitate pentru industria aluminiului şi va sprijini planurile de dezvoltare pe termen lung ale grupului într-un mediu de afaceri plin de provocări”, spune Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie din România.

În conformitate cu anunţul de licitaţie, CEO şi Alro vor negocia înfiinţarea unei societăţi cu capital mixt de tip Special Purpose Vehicle (SPV) care va construi o centrală electrică pe gaze naturale de 850 MW. Aceasta va înlocui două instalaţii vechi pe cărbune de 315 MW fiecare.

. Compania are o capitalizare de aproape un miliard de lei, în contextul unei deprecieri de 24% a acţiunilor în 2022. în ultimele 12 luni, dinamica este de minus 52%. 

„Deşi este un efort foarte complex, suntem încrezători că va fi un proiect de succes având un partener puternic, CEO, care înţelege noile realităţi ale pieţei energetice şi demonstrează că ştie să se adapteze la acestea”, adaugă Marian Năstase.

Producătorul de aluminiu a înregistrat un profit net de 15,3 milioane de lei în S1/2022, de la o pierdere de 47,5 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce veniturile s-au majorat cu 39% la 2,1 miliarde de lei, conform raportului financiar al societăţii. Alro este o subsidiară a grupului cipriot Vimetco PLC, un producător global de aluminiu primar şi prelucrat integrat vertical. Structura acţionarilor Alro este: Vimetco (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) şi alţii (12,38%). Eduard Ivanovici


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO