• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Burse - Fonduri mutuale

​Producătorul de îngrăşăminte organice Norofert Group şi-a dublat valoarea bursieră în mai puţin de două luni de la listare

​Producătorul de îngrăşăminte organice Norofert Group şi-a dublat valoarea bursieră în mai puţin de două luni de la listare

Autor: Tibi Oprea

29.04.2020, 16:53 531

Acţiunile producătorului de îngrăşăminte organice Norofert (simbol bursier – NRF) se apreciau miercuri la ora 16.45 cu 2,05%, până la 20 de lei pe acţiune, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Spre comparaţie, în iulie 2019 Norofert Group a închis plasamentul privat prin care a strâns 1,5 milioane de euro de la investitori în doar opt ore de la lansare, devenind astfel cea mai rapidă ofertă privată de la Bursa de Valori Bucureşti, iar preţul unei acţiuni wera de 10 lei, ceea ce înseamnă că în decurs de mai puţin de două luni de la listare compania şi-a dublat capitalizarea, potrivit calculelor realizate de ZF.

Compania cu 39,3 milioane lei capitalizare este deţinută în proporţie de 38,7% de Vlad Popescu, fondator, în timp ce Ileana Popescu are o participaţie de 20,8%, iar Marius Alexe deţine 10,25% din capitalul social.

Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9005
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.9024
Azi: 4.4823
Diferență: 0,4279
Ieri: 4.4632
Azi: 5.4945
Diferență: -0,0382
Ieri: 5.4966
Azi: 4.9076
Diferență: 0,102
Ieri: 4.9026