Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de vin Purcari vrea să listeze 49% din acţiuni la bursă. Raiffeisen şi Swiss, brokeri

Autor: Liviu Popescu

16.01.2018, 00:07 2212

Grupul Purcari, care deţine cramele Purcari şi Bostăvan din Republica Moldova, crama Ceptura din România şi producătorul de brandy Bardar din Moldova, vrea să listeze cel mult 49% din acţiuni la bursa românească într-o ofertă publică de vânzare (IPO) în urma căreia acţionarul majoritar îşi va diminua participaţia de la 63,55% la 22,7%.

„Viziunea noastră este să devenim liderul incontestabil pe piaţa vinului în Europa Centrală şi de Est. În România se consumă circa şase litri de bere şi băuturi spirtoase pentru fiecare litru de vin, în timp ce în Polonia raportul este de 18 la 1, deci mai avem mult de lucru, mai ales după ce am intrat în segmentul vinurilor spumante anul trecut“, spune Victor Bostan, fondator şi director general al Purcari, şi unul dintre acţionarii vânzători.

Reprezentanţii Purcari se aşteaptă ca oferta de listare, intermediată de Raiffeisen şi Swiss Capital, să fie finalizată în primul trimestru din 2018.

Aceasta ar fi prima listare din anul 2018 după ce în 2017 un număr de patru companii private s-au listat la Bucureşti în oferte de circa un sfert de miliard de euro.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)