Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de vinuri Purcari şi-a diminuat cu 11% profitul în primele nouă luni din 2022 până la 35,3 mil. lei. Veniturile au crescut cu 20% an/an, la aproape 200 mil. lei

Producătorul de vinuri Purcari şi-a diminuat cu 11%...

Autor: Cristina Bellu

15.11.2022, 09:39 357

Producătorul de vinuri Purcari (simbol bursier WINE) a raportat la nouă luni din 2022 un profit net de 35,3 mil. lei, în scădere cu 11% faţă de perioada similară din 2021, la venituri care au atins 199,7 mil. lei, echivalentul unei creşteri anuale de 20%, potrivit raportului financiar publicat marţi la BVB.

La nivelul trimestrului trei (T3), profitul net s-a diminuat cu 25% faţă de T3/2021, până la valoarea de 14,4 mil. lei, în timp ce veniturie au marcat o creştere de 27% an/an ajungând la 75,8 mil. lei.

Marjele EBITDA din cele doua perioade analizate au ajuns la 29% pentru T3/2022, respectiv 30% pentru perioada ianuarie-septembrie.

Pe piaţa din România, veniturile Purcari au urcat în primele nouă luni cu 11% an/an şi cu 17% în T3/2022.

În Republica Moldova, veniturile companiei s-au majorat cu 29% faţă de primele nouă luni din 2021, în timp ce pe piaţa poloneză performanţa companiei s-a tradus prin creşterea cu 11% a veniturilor faţă de perioada ianuarie-septembrie 2022.

În paralel, piaţa din Asia a adus o creştere de 56% a vânzărilor în primele nouă luni din 2022, în timp ce în Ucraina vânzările s-au situat la nivelul din S1/2021.

În octombrie, Grupul şi-a adăugat în portofoliu o crama cu ciclu complet din Bulgaria, cu 100 ha de vii proprii si o capacitate anuala de productie de peste un milion de sticle, prin achiziţia pachetului majoritar de 76% din Angel’s Estate.

„A fost un an de recolta record pentru Grupul nostru si impreuna cu achizitiile de struguri din surse terte, suntem pregatiti sa beneficiem de o structura de costuri competitiva in 2023. Acesta fapt este unul important, avand in vedere presiunile inflationiste continue, mai ales dupa sezonul agricol dificil din 2021. Suntem foarte optimisti cu privire la 2023.”, spune Victor Bostan, Director Executiv Purcari Wineries PLC.

Grupul gestionează aproximativ 1.350 de hectare de podgorii şi operează cinci platforme de producţie în România şi Moldova.

Societatea, fondată de Victor Bostan, are o capitalizare de circa 357 de milioane de lei şi este controlată în proporţie de circa 20% din Amboselt Universal Inc, restul revenind altor acţionari, conform datelor BVB.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO