Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania a înregistrat un profit net de 83.500 lei în S1/2020, în urcare cu 95% faţă de S1/2019, la afaceri de 2,6 mil. lei, plus 20%. Listarea acţiunilor, până la finele anului

Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania a...

Autor: Tibi Oprea

02.10.2020, 14:49 229

Raiko Transilvania, companie specializată în producerea şi vânzarea de sisteme de jgheaburi, acoperişuri şi accesorii de acoperiş, a înregistrat afaceri de 2,6 milioane de lei în primele şase luni din 2020, în creştere cu 20% faţă de S1/2019, şi un profit net de 83.513 lei, în urcare cu 95%.

“Suntem mulţumiţi de aceste rezultate, mai ales în contextul pandemiei. Am resimţit cel mai mult efectul pandemiei pe piaţa din România. Totuşi, tranziţia pe care am început-o anul trecut, către vânzările externe, ne-a ajutatsemnificativ să recuperăm din vânzările locale şi să ne consolidăm rezultatul global. Pe piaţa locală, unul dintre obiectivele noastre a fost acela de a ne păstra cei mai importanţi clienţi, obiectiv pe care am reuşit să îl atingem cu succes”, transmite Tomasz Kurcin, CEO-ul companiei, într-o scrisoare către acţionari întrată în posesia ZF.

Pe de altă parte, înainte de listarea pe AeRO sub simbolul RKOT, Raiko Transilvania a acordat investitorilor câte o acţiune gratuită la fiecare 15 acţiuni deţinute, majorându-şi astfel capitalul social cu 257.000 de lei, potrivit deciziei acţionarilor din iunie 2020 de capitalizare a profiturilor din ultimii ani prin distribuirea de acţiuni gratuite. Data de referinţă pentru acţionarii care au dreptul să beneficieze de acţiunile gratuite este 15 iulie 2020, iar termenul în care acestea urmează să fie alocate este până cel târziu 8 august 2020.

“Odată cu aprobarea de către ONRC a majorării de capital, putem acum trimite către Autoritatea de Supraveghere Financiară documentele privind listarea acţiunilor RKOT pe piaţa AeRO. După primirea aprobării din partea ASF, ultimul pas va fi reprezentat de întâlnirea cu membrii Comisiei de Admitere la Tranzacţionare din cadrul Bursei de Valori Bucureşti. Ne aşteptăm ca listarea să aibă loc înainte de sfârşitul acestui an; aceasta înseamnă că, în prima zi de tranzacţionare pe piaţa AeRO, acţionarii vor avea la dispoziţie un număr mai mare de acţiuni faţă de cele cumpărate în timpul plasamentului privat”, spune Tomasz Kurcin.

Totodată, la începutul lunii septembrie, Raiko Transilvania a anunţat lansarea pe piaţă a două soluţii inovatoare, respectiv Raiko Solar System şi Raiko Energy Roof, ca urmare o noii poziţionări pe nişa ecologică.

“Ambele soluţii sunt sisteme fotovoltaice. RAIKO Solar System este un sistem de covoraşe fotovoltaice care vor înlocui treptat modulele fotovoltaice standard. RAIKO Energy Roof este un acoperişfotovoltaic, care, în funcţie de cerinţe, va fi personalizat pentru fiecare casă, companie sau depozit. Introducerea ambelor produse reprezintă doar începutul noii noastre strategii de a deveni o companie cu zero deşeuri care oferă cea mai recentă tehnologie ecologică clienţilor noştri. Suntem entuziasmaţi de interesul pe care ambele produse l-au atras atât în România, cât şi pe pieţele externe şi am înregistrat deja multe cereri pentru aceste produse şi pregătim în prezent o serie de evaluări pentru clienţii care ne-au trimis măsurători pentru acoperiş. Aş dori să menţionez aici faptul că nu am început campania de marketing pentru noile produse, acest interes a venit organic, în urma postărilor de pe reţelele noastre de socializare şi ca urmare a recomandărilor. Prin urmare, vedem un potenţial extraordinar pentru această nişă”, transmite Tomasz Kurcin acţionarilor.

De asemenea, compania a stabilit recent şi o colaborare cu Metal Solutions, liderul pieţei de oţel şi acoperişuri din Marea Britanie, astfel că produsele Raiko sunt acum disponibile pentru comercializare în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor.

Parte din procesul de expansiune internaţională face şi faptul că societatea a devenit membru al Clusterului Polonez de Construcţii (Polish Construction Cluster), o asociaţie din Polonia care a ajutat Raiko să acceseze finanţare UE pentru extinderea afacerii în străinătate. Astfel, Raiko este în prezent eligibilă de a primi subvenţii pentru a acoperi până la 70% din costurile de participare la târgurile comerciale internaţionale, beneficiind în primul rând de această finanţare deoarece toate exporturile companiei sunt realizate prin intermediul entităţii româneşti.

Raiko Transilvania a atras 1,9 milioane de lei de la investitori prin două plasamente private derulate prin Tradeville în lunile februarie şi iulie 2020. În urma celui de-al doilea plasament privat, Tomasz Kurcin, cel care a fondat compania în 2014 la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, deţine 18,2% din companie, soţia acestuia Katarzyna Wieszczek-Kurcin are 0,5% din capitalul social, iar Tax & Capital Advisors, un SRL deţinut integral de cei doi, are o participaţie de 35%. Marius Marian Alexe este cel mai mare acţionar individual, cu 35,2% din companie. Acţionarii au aprobat în AGA din iunie şi vânzarea acţiunilor deţinute de Tax % Capital Advisors către Tomasz Kurcin şi Katarzyna Wieszczek-Kurcin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO