Burse - Fonduri mutuale

Ce puteţi citi în ediţia Business Magazin din această săptămână. Profil de investitor. Despre nesiguranţă şi răbdare în investiţii. Portofoliul lui Alexandru Angelo cuprinde FP, Romgaz, Alumil, Agroland, Barrick Gold, BAT, dar şi obligaţiuni şi aur

Alexandru Angelo, full-time inginer software, part-time investitor: Am avut extrem de multe pierderi de-a lungul celor 12 ani de investiţii bursiere, dar niciodată nu am riscat mult pe o singură tranzacţie.

Alexandru Angelo, full-time inginer software, part-time investitor: Am avut extrem de multe pierderi de-a lungul celor 12 ani de investiţii bursiere, dar niciodată nu am riscat mult pe o singură tranzacţie.

Autor: Tibi Oprea

15.09.2022, 07:22 536

Răbdarea şi perseverenţa sunt două aspecte definitorii pe care un investitor trebuie să le deprindă. Ca să le înţelegi cu adevărat importanţa, de multe ori trebuie să faci şi greşeli, care pot duce la pierderi mai mici sau mai mari. „Nesiguranţa face parte din joc“, spune Alexandru Angelo după 12 ani de prezenţă în piaţa de capital. Cum a navigat investitorul prin apele bursei şi ce a câştigat în tot acest timp? „Am început să investesc în anul 2010 şi am ales să fac acest lucru în primul rând pentru a putea beneficia de randamente superioare depozitelor ban­care, dar şi din pasiune pentru pieţele financiare. Primul cont de investiţii a fost deschis la TradeVille“, povesteşte Alexandru Angelo, în vârstă de 32 de ani.

În acea perioadă, accesul la piaţa de capital era puţin mai complicat faţă de acum. Alexandru îşi aminteşte că a fost nevoie să meargă la sediul brokerului, să semneze contractul şi să pregătească acte în format fizic. Astăzi, totul este mult mai simplu, un cont de tranzacţionare putând fi deschis online.

Alexandru Angelo s-a născut în Buzău, dar locuieşte în Bucureşti de 13 ani. A terminat Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice, iar ulterior a urmat un master în Bănci şi Politici Monetare. şi-a început cariera ca trader pe energie în cadrul companiei GHF Group, astazi Futures First, unde a lucrat un singur an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO